Pe zi ce trece tot mai mulţi nemţeni cad în depresie. Dacă acum două zile urgenţele psihiatrice ocupau locul cinci în ceea ce priveşte numărul de solicitărilor de salvare, în ultimele 24 de ore Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ a trebuit să intervină în şi mai multe astfel de cazuri. Numărul urgenţelor psihiatrice au urcat pe locul 4, după afecţiunile respiratorii, digestive şi cardiovasculare. Decompensările pe fond nervos iau amploare, se pare, pe fondul asteniei de primăvară. Ca să nu mai vorbim de „terenul” pregătit din timp de stress.
Manifestările depresiei pot fi multiple, însă ultimul caz prezentat de SAJ Neamţ ne demonstrează cât de mic este pasul până la autodistrugere. Un romaşcan în vârstă de 38 de ani a fost preluat de un echipaj de salvare, în seara de 10 martie, după ce şi-a înfipt cuţitul, de câteva ori, în zona inimii. Tentativa de suicid nu i-a reuşit, însă pentru tratarea plăgilor a trebuit dus de urgenţă la Spitalul Municipal din Roman.
Potrivit statisticilor, în ţara noastră se estimează a fi în prezent peste două milioane de persoane afectate de depresie, din cauza incapacităţii lor de adaptare la greutăţile sociale. Dacă o persoană nu poate depăşi unele stări negative tranzitorii timp de două săptămâni, ea ar putea să sufere de o formă de depresie, după cum susţin specialiştii. A ne simti abătuţi sau descurajaţi din când în când este uman, este o emoţie cu care toţi ne confruntăm. Adevărata depresie apare însă atunci când tristeţea devine permanentă, putând apărea de asemenea sentimente negative precum pesimism, anxietate, descurajare. Având un impact mai puternic decât o scădere temporară de energie, depresia poate avea un impact semnificativ asupra motivaţiei de a trăi, asupra capacităţii de acţiune, asupra stării generale de sănătate.
Depresia se manifestă prin pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea activităţilor cotidiene, sentimentele de disperare sau tristeţe asociate cu oboseală, scăderea energiei, dezinteres, descurajare şi fixarea asupra aceloraşi idei. În general persoana care suferă de depresie refuză un ajutor specializat, aşteptând ca ceilalţi să se schimbe. Dacă aceste tulburări persistă sau se intensifică în timp, atunci se pune problema unui dezechilibru serios şi este indicat să se urmeze cât mai repede un tratament de specialitate.
Geanina NICORESCU