Stadionul păzit de jandarmi

meci

 Duminică vor fi asigurate echipaje numeroase de forţe de ordine pentru meciul dintre FC Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Astra Giurgiu. Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Neamţ a pregătit un lot de 30 de jandarmi pentru meciul de pe stadionul municipal. Jandarmii vor fi sprijiniţi de cei 20 de poliţişti şi 30 de stewarzi care completează efectivele alocate acestui eveniment sportiv.

Accesul publicului se va face începând cu ora 17, iar meciul este programat pentru ora 18. “Reamintim spectatorilor că nu au voie sa introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive”, a precizat căpitanul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ.

Cristina IORDACHE