Consiliul Comunitar Consultativ al municipiului Piatra Neamţ s-a întrunit miercuri 4 iunie, pentru a dezbate mai multe cazuri de copii “problemă” care nu au împlinit vărsta de 14 ani dar care, zilnic, comit fapte antisociale, cu precădere furturi şi tâlhării. Şi deşi autorităţile susţin că nu pot face publice numele respectivilor copii, se pare că s-au luat în discuţie celebrele deja de acum, cazuri Orlando sau Neda.
În speranţa că cei doi minori îşi vor reveni şi vor reuşi să se reintegreze în societate, cei 11 membri ai Consiliului Comunitar Consultativ au stabilit să le ofere familiilor celor doi sprijin material.
“Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local, a problemelor sociale care privesc copii, scop în care pot fi create structuri comunitare consultative. Rolul acestor structuri este de a sprijini activitatea de asistenţă socială şi protecţie a copilului, prin soluţionarea unor cazuri concrete, cât şi prin faptul de a răspunde nevoilor globale ale respectivei comunităţi.
Consiliului Comunitar Consultativ îi revine rolul de soluţionare la nivel local a problemelor sociale ale copiilor, completat şi cu acela de a rezolva probleme sociale ale persoanelor adulte, în realizarea obiectivelor proprii, autorităţile administraţie publice locale având obligaţia de a implica comunitatea în identificarea, prevenirea şi soluţionarea la nivel local a problemelor sociale.
În cadrul sedinţei de lucru din data de 04.04.2014 au fost prezenţi un număr de 11 membri ai Consiliului şi s-au analizat urmatoarele teme precum problematica minorilor infractori din municipiul Piatra Neamţ şi implicarea şi eficienţa Consiliului Comunitar Consultativ în aplicarea legislaţiei specific .În urma dezbaterilor, pentru cele doua cazuri sociale s-au gasit solutii in vederea integrarii copiilor în institutii de învăţamant şi acordarea de sprijin material pentru familiile acestora”, a spus viceprimarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Grigoraş.
(I.Ştefănescu)