Sporturile, o singură „voce” a revoltei şi disperării: „Nu putem exista fără această susţinere”

Sportul pietrean va muri fără susţinerea autorităţilor locale. Din rădăcini, de la copii şi juniori, la fel de afectaţi ca Municipal, UNIC sau FC Ceahlăul, de votul consilierilor USL şi PPDD, de vineri, prin care s-a tăiat întreaga finanţare a capitolului sport- cultură- religie pentru 2013. Acestuia îi erau alocate 17 miliarde lei, adică 1% din bugetul pe acest an.

Oamenii de sport au continuat să reacţioneze şi şi-au unit vocile într-o încercare comună de a convinge aleşii locali să îndrepte ceea ce este considerată „o greşeală capitală”. Toate structurile sportive sunt afectate de această decizie pentru că depind în mare măsură de finanţarea Consiliului Local. Toate au de suferit indiferent de calendarul competiţional. Cele două echipe de volei, de exemplu, UNIC şi Municipal, au încheiat campionatul , dar în primele trei luni ale anului au trăit din datorii, aşteptând ajutorul de la Consiliul Local. Clubul feminin de handbal este în plină competiţie, iar Liceul cu Program Sportiv a ajuns în etapele semifinale şi finale, când începe, practic, să se bucure de rezultatele unui întreg an de muncă.

Toţi pun la îndoială argumentele consilierilor locali, care au transformat o „armă” de mândrie a judeţului, sportul, într-o unealtă a răzbunării.

* Liceul cu Program Sportiv, nevoit să renunţe

Directorul celei mai mari unităţi sportiv-şcolare din judeţ, Dan Gavril, are o misiune ingrată în această dimineaţă. Trebuie să îşi strângă toţi antrenorii în cancelarie şi să le spună că nu îi mai poate trimite în competiţii. Nu ştie însă ce să le spună celor care au adus bani de acasă sau s-au împrumutat pentru a participa la turneele de până acum.

„Acum câteva zile, am cerut bani de la Primărie în baza unui proiect dintr-un parteneriat aflat în derulare. Răspunsul a fost „nu” şi că trebuie să ne obişnuim să nu mai primim bani. Luni, sunt obligat să le spun colegilor că nu mai avem cu ce continua competiţiile. Nu ştiu dacă vor înţelege, dar şi mai greu le va fi lor să le explice acest lucru copiilor, care au muncit un an întreg pentru a ajunge să se bucure de rezultate”, a declarat directorul LPS Piatra Neamţ, Dan Gavril.

Pentru Liceul cu Program Sportiv, finanţarea se subţiase de la un la altul. Faţă de un necesar calculat şi alocat de 8 miliarde, gruparea ajunsese să primească 1,8 miliarde lei.

* Antrenorul Dan Valentin: „Greşeală tactică, meci pierdut”

Antrenorul şi conducătorul HCF Piatra Neamţ, Dan Valentin, consideră pripită şi în necunoştinţă de cauză decizia de vineri. Aceasta nu loveşte doar în starea actuală a sportului pietrean, în care handbalul este oricum un fel de Cenuşăreasă. Îi jigneşte trecutul şi îi compromite viitorul.

„Este o greşeală tactică, iar în sport, aceasta duce la meci pierdut”, a declarat Dan Valentin. „Ei au pierdut un meci foarte important cu sportul nemţean, care este o adevărată fabrică de performeri. De aici au plecat sportivi de valoare naţională şi mondială”, a declarat antrenorul Dan Valentin.

Deşi primeşte cel mai puţin de la Consiliul Local, gruparea feminină de handbal depinde la fel de mult de aceşti bani, din care îşi acoperă cheltuielile competiţionale.

„Eu îi rog pe domnii consilieri să găsească o posibilitate de a reveni asupra deciziei. Dacă cineva are vreun  dubiu asupra felului în care cheltuim banii sau ne desfăşurăm activitatea, poate întreba oricând ori veni în sala de antrenament”, a mai spus antrenorul Dan Valentin.

Un apel către consilieri, pentru schimbarea acestei decizii, a făcut şi Constantin Niţă, directorul clubului masculin de volei, a cărui existenţă depinde, de asemenea, de susţinerea Consiliului Local.

* Vasile Ouatu, patronul UNIC-ului: „Au făcut-o de oaie”

Vasile Ouatu a fost de faţă, în calitatea sa de consilier local PDL, la votul de vineri. Argumentele celor care au ridicat mâna pentru tăierea finanţării sportului, îngrijoraţi de lipsa adăposturilor pentru câinii comunitari, nu l-au convins. Este sigur, ca şi alţii, că nu grija faţă de binele comunităţii a primat.

„Au făcut-o de oaie”, spune patronul UNIC-ului despre decizia colegilor din Consiliul Local. „Cum poţi să iei de la gura unui copil, spunând că vei da câinelui? Trebuie rezolvată şi problema câinilor comunitari, dar nu omorând sportul. Numai UNIC a adus, în ultimii ani, la Piatra Neamţ, 40 de echipe, din tot atâtea ţări. Asta înseamnă bani pentru comunitate. La un moment dat, Hotelul Ceahlău devenise unul al sportivilor. Cei care au luat această hotărâre fără să gândească nu lovesc în mine, în Ştefan, în Niţă. Lovesc mai mult în sănătatea copiilor, a viitorului”.

Susţinuţi şi de Costache Lupu, directorul Clubului Ecvestru Piatra Neamţ, reprezentanţii sportului care s-au reunit ieri pentru a-şi exprima revolta faţă de decizia din Consiliul Local au formulat un mesaj comun către aleşii locali: „Indiferent de culoarea politică, maşină sau casă, trebuie să facem politica sportului. Nici segmentul privat şi nici cel şcolar nu pot trăi fără buget. Nu putem exista fără această susţinere”.