Spitalul Târgu Neamţ „s-a dat” mai bun decât clinicile universitare!

manager spital Tg N

Ministrul Sănătăţii: „Furaţi! Punem Poliţia pe voi!”

La videoconferinţa susţinută ieri, Ministrul Sănătăţii a „spălat pe jos” cu întreaga conducere a Spitalului Orăşenesc Târgu Neamţ, care „a ajuns să raporteze că rezolvă cazurile grave mai ceva ca în clinicile universitare, cu scopul de a obţine o mai bună finanţare în 2014”. Şi i-a acordat termen până pe 20 februarie să retransmită situaţia prind indicii de complexitate pe caz rezolvat şi o reconfigurare a spitalului, cu necesarul de paturi.

Spitalul de la Târgu Neamţ a fost dat exemplu negativ alături de cel din Caracal, care „din avion” par că desfăşoară o activitate medicală de o complexitate mult peste clinicile de top. „Înţelegem că furaţi! Verificăm situaţia şi punem Poliţia pe voi! Aşa ceva nu se poate, nu se explică, nu se justifică!”, a tunat ministrul Sănătăţii, cu cifrele în faţă.

Din statisticile trimise zilele trecute de spitale, la solicitarea MS, în vederea reconfigurării numărului de paturi la nivelul fiecărei unităţi, a reieşit că spitalele din Neamţ nu cedează nici un pat, şi fiecare a justificat cu număr de internări, cu indicele de complexitate a cazurilor, însă, iată, expunerea Spitalului Târgu Neamţ l-a călcat pe nervi pe ministrul Nicolăescu. Domnia sa a dat două exemple, respectiv situaţia ICM-urilor la cardiologie şi la diabetologie. În cifre, pentru cunoscători,  ICM-ul   la cardiologie a fost raportat ca 1,72 faţă de ICM-ul  raportat de Clinica de la Bucureşti , de 1,67! „Nu ştiu cum vă permiteţi să minţiţi în halul ăsta, ca să primiţi bani mai mulţi!”, a exclamat Nicolţescu. „La fel aţi raportat şi la diabetologie, de unde rezultă că Spitalul Târgu Neamţ este în top cu ICM de 1,33, înaintea Clinicii de Urgenţă din Târgu Mureş! Dacă aţi fi avut un dram de corectitudine în planurile de reconfigurare aţi fi spus că veţi corecta, dar nu aţi sesizat nimic!”.

La aceste acuzaţii, managerul unităţii sanitare de la Târgu Neamţ, dr. Florin Apostoae a răspuns calm: „În primul rând, datele sunt din 2012, de pe vremea când eu nu eram şef, iar pe de altă parte, nu cred că sunt atât de inexacte aceste statistici, întrucât cel puţin la cardiologie se lucrează foarte bine, avem cazuri complexe, rezolvăm o mare parte dinn cazuri în regim de urgenţă, au fost şi câteva cazuri de resuscitări încheiate cu succes şi asta ne-a ridicat mult valoarea. Dar o să analizăm situaţia, să văd ce a făcut firma care ne-a ajutat la întocmirea situaţiei, mai ales la partea de diabetologie… o să iau la verificat foile de observaţie şi până pe 20 februarie o să avem situaţia şi o vom raporta”.

Ministrul Sănătăţii s-a arătat supărat nu doar în aceste cazuri punctuale. A  spus că aproape nimeni nu şi-a făcut bine treaba, nici managerii de spitale şi nici şefii de la DSP-uri în ceea ce priveşte prezentarea planului de reconfigurare a spitalelor: „E o constatare şi ne obligaţi să abordăm altfel subiectul; dacă până acum v-am lăsat să luaţi decizii, văd că nu vă pasă de soarta spitalelor pe care le conduceţi şi vom interveni noi. Mai aveţi termen până pe 20 februarie să ne trimiteţi situaţia corectă din teritoriu, nevoia reală de paturi pe fiecare secţie, compartiment, în funcţie de rulajul real”.

Mesajul pare să fie că fie reduce fiecare manager numărul de paturi şi implicit renunţă la o parte din finanaţarea şi aşa jalnică în unele cazuri, fie vine Ministerul cu „bărdiţa” acolo unde, evident, se impune… Şi, tot evident, după controalele „la sânge” deja anunţate pentru perioada martie-aprilie, nu e explus să şi „pice” capete…

Geanina NICORESCU