Spitalul Municipal Roman, important pentru șeful Consiliului Județean

Iacoban la Roman1*La acest spital, pe lângă populația din Roman se mai tratează oamenii din 27 de comune limitrofe din județul Neamț și din zece comune din județul Iași

Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț, a făcut, marți, 8 decembrie, o vizită la Spitalul Municipal Roman, unde s-a întâlnit cu câțiva dintre șefii unității sanitare și apoi a vizitat câteva secții care au fost modernizate în ultima perioadă cu sprijinul legislativului județean și al administrației locale. De asemenea, a avut și o întrevedere cu Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, cu care a discutat despre problemele din sănătatea romașcană. „Am început un periplu în spitalele din județ, pentru că vreau să cunosc care le sunt problemele la această dată și ce poate face Consiliul Județean pentru a sprijini aceste unități în care ajunge, din păcate, tot mai multă populație din județul nostru. În funcție de nevoi, vom urmări ca la stabilirea bugetului pe 2016 să alocăm în limita posibilităților fonduri pentru dotări, modernizări, depinde de la caz la caz“, a declarat președintele Constantin Iacoban.

Discuția cu primarul Leoreanu s-a purtat la Primărie. Alesul local a prezentat situația din perspectiva celor din administrația locală, care au administrare spitalul. „La acest spital, pe lângă populația din municipiul Roman se mai tratează oamenii din 27 de comune limitrofe din județul Neamț și din zece comune din județul Iași. Conform statisticilor, 28% dintre pacienți sunt romașcani, iar restul provin din mediul rural. Cam la fel stau lucrurile în învățământ, unde 68% dintre elevii de liceu sunt din satele învecinate și 32% sunt de-ai noștri, dar numai Primăria Roman suportă facturile lunare și alte cheltuieli la licee, așa cum se întâmplă și la spital. Și mai avem situații similare la Pașapoarte, la Evidența Persoanei! În medie, 60% dintre serviciile asigurate în municipiul Roman sunt pentru cetățeni din alte unități administrativ-teritoriale, dar bugetul local romașcan suportă singur toate cheltuielile. Facem și noi ce putem, în limita posibilităților“, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Președintele Consiliului Județean a precizat că nevoi în domenii precum sănătatea și educația vor exista mereu, important fiind ca situația să fie ținută sub control. „Spitalul din Roman este cu adresabilitate mare și este foarte important să fie susținut pentru a face față solicitărilor. Eu apreciez continua implicare a administrației locale, iar Consiliul Județean a alocat, de-a lungul timpului, sume consistente pentru dotări, modernizări etc. Am vizitat două dintre secțiile spitalului – Obstetrică Ginecologie și Radiologia. Pe ultima sper să ajungă cât mai curând un aparat ultraperformant, de circa 1,1 milioane de lei, care se va achiziționa datorită Consiliului Județean. Per ansamblu, mai sunt multe de rezolvat, dar și multe sunt puse la punct și apreciez implicarea factorilor de decizie“, a mai precizat președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban.

Liderul legislativului nemțean urmează să facă o deplasare similară, însoțit de consilierul personal Valeriu Andrița, și la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie“ Târgu Neamț, după care, la cel județean. Luni, s-a deplasat la spitalele din Bicaz și Bisericani. (Z.C.)