Spitalul Judeţean, blocat de internări

Secţia de Ortopedie şi traumatologie a împrumutat un salon de la Chirurgie infantilă

Unele intervenţiile chirurgicale ar putea fi reprogramate din cauza aglomerării secţiei ATI

Toate secţiile sunt ocupate la capacitate, de sute de pacienţi cu decompensări ale afecţiunilor cronice.

Ieri, după un weekend cu peste 100 de internări, Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ era, deja, supraaglomerat. Dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, manager interimar al unităţii, se arăta îngrijorată de avalanşa de pacienţi care a determinat- o să ia unele decizii pentru suplimentarea de paturi însecţiile copleşite de urgenţe. Este cazul secţiei de Ortopedie şi traumatologie care sâmbătă nu mai făcea faţă internărilor şi a trebuit împrumutat un salon de la secţia de Chirurgie infantilă. „Au fost foarte multe fracturi provocate de căderi pe gheaţă. Sunt pacienţi de toate vârstele; nu doar bătrânii au suferit traumatisme. Şi chirurgia este plină, dar cea mai mare problemă este că s-a aglomerat secţia ATI, iar dacă nu mai avem loc la Terapie Intensivă, nu mai putem opera în acelaşi ritm. Voi avea o discuţie cu medicii, în special cu dr. Manea, pentru a vedea ce vom face, dacă se impune să amânăm intervenţiile care nu constituie urgenţe”, ne-a declarat, ieri, dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul SJU Neamţ. Spitalul vechi este, de asemenea, ocupat la capacitate, în această perioadă geroasă întregistrându-se sute de decompensări ale afecţiunilor cronice. Foarte multe persoane vârstnice din rural nu şi-au mai luat tratamentul pentru că nu s-au mai încumetat să se deplaseze până la cabinetul medicului de familie pentru reţetă, altele nu s-au mai alimentat corespunzător sau pur şi simplu au stat în frig. Şi secţia de Boli infecţioase şi-a ocupat toate locurile, foarte mulţi nemţeni fiind internaţi cu infecţii respiratorii şi pneumonie. Pavilionul de Pediatrie, care figurează cu 75 de paturi însă, din cauza reabilitării şi a problemelor ivite din cauza mobilierului nou neadecvat, abia dacă poate utiliza jumătate dintre locuri, iar avalanşa de internări din weekend a dus la aglomerarea secţiei. În toate secţiile se impune un triaj drastic, fiind spitalizate numai cazurile care constituie urgenţe. Managerul spitalului speră la o încălzire urgentă a vremii, pentru că nu ştie unde ar mai putea fi cazaţi şi bolnavii condiţionaţi de starea drumurilor. Până ieri, nu au fost astfel de cazuri. Inclusiv dializaţii au putut fi preluaţi şi duşi înapoi acasă, conform programului prestabilit.

Geanina NICORESCU