Mâine, la ora 9, la Spitalul de Pneumologie Bisericani va avea loc inaugurarea oficială a primului ascensor care pune capăt supliciului la care erau supuşi bolnavii netransportabili. Era strigător la cer ca în mileniul trei să duci bolnavul cu targa trei etaje şi să cari mâncarea pe scări. Repetatele demersuri făcute de Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun, pe lângă autoritatea judeţeană s-au concretizat prin alocarea unor importante sume de bani pentru realizarea liftului amplasat în pavilionul B. Este vorba despre o investiţie de 50.000 de euro alocată de Consiliul Judeţean Neamţ în două tranşe egale. Cu primii bani a fost făcută casa liftului, iar cu restul a fost pus la punct mecanismul ascensorului. Liftul are capacitate de 8 persoane, fiind destul de încăpător.
Primarul Ion Rotaru se declară extrem de mulţumit pentru această investiţie şi este recunoscător consilierilor judeţeni care au realizat importanţa acestei lucrări şitrage speranţe că va obţine fondurile necesare pentru încă un lift, extrem de necesar în cealaltă clădire a spitalului.
Lucrările de reabilitare a Spitalului Bisericani au ajuns la ultimul pavilion. CJ a aprobat deja 3,5 miliarde de lei vechi pentru continuarea lucrărilor, însă demersurile edilului şef al comunei Alexandru cel Bun vor fi continuate pentru că mai e mult de investit până la aducerea pavilionului în stadiul funcţional.
În 2013 a fost inaugurat pavilionul B care de astăzi are şi lift, tronson realizat cu o investiţie de 10,5 miliarde de lei vechi, din care 5 miliarde au fost asigurate de la bugetul local şi diferenţa de la Consiliul Judeţean, iar în vara anului trecut a fost inaugurat un tronson reabilitat şi dotat cu 12 paturi.
Geanina NICORESCU