Spiru Românaşu a ucis iar cu toporul

cimp

Acum 10 ani a fost achitat pentru crimă

La zece ani de la uciderea unui consătean, un individ din comuna Valea Ursului comite o nouă crimă. Spiru Românașu (59 de ani) este, potrivit procurorilor de la Parchetul Neamţ, cel care în noaptea de 18 spre 19 septembrie i-a luat viaţa cu o lovitură de topor lui Mihai Codreanu (71 de ani). Motivul pentru care fostul miner a reacţionat cu o violenţă ieşită din comun este la fel de „greu” ca şi acum zece ani, însă anchetatorii au reuşit să contureze împrejurările faptei după declaraţiile martorilor, ale rudelor celui omorât, întrucât suspectul nu a recunoscut nimic.

Cu aceeaşi vehemenţă ca acum 10 ani, Spiru Românaşu a negat la audieri şi în instanţă că i-ar fi dat cu toporul în cap lui Mihai Codreanu. O lovitură dată cu sete, din spate, care i-a crăpat craniul  bătrânului. După ce l-a ucis, l-a luat şi l-a aruncat la marginea satului, pe un teren viran al nimănui şi l-a acoperit cu strujeni. N-a apucat să se atingă de cadavru nici un animal, să-l sfâşie şi să facă dispărute probe utile în dovedirea făptaşului, pentru că familia bătrânului a mers la poliţie joi dimineaţă, pe 19 septembrie, şi a anunţat că acesta a mers de cu seară la crâşmă şi n-a mai ajuns acasă. Rudele le-au spus poliţiştilor că Spiru Românaşu l-a ameninţat că-l omoară dacă-l prinde că-i mai fură cerealele. Miercuri s-au întâlnit prin sat şi s-au certat din cauza asta, iar seara, când s-au întâlnit la bar, Spiru Românaşu l-a ameninţat de faţă cu oamenii din local că-l omoară dacă-l mai prinde la furat. Apoi, cei doi au părăsit barul, ducându-se fiecare în drumul lui, însă bătrânul n-a mai ajuns acasă.

A doua zi cadavrul a fost găsit pe un teren de la marginea satului. „În urma necropsiei s-a stabilit că victima a suferit o fractură de bază de craniu, prin lovituri aplicate cu un corp contondent”, declară procurorul Virgil Cornea, purtătorul de cuvânt al Parchetului Neamţ. „La audieri  suspectul nu a recunoscut fapta, însă la locul unde s-a găsit cadavrul era sânge”.

Toporul cu care Spiru Românaşu l-a lovit pe Mihai Codreanu nu a fost găsit, însă anchetatorii au suficiente probe. Acestea au stat la baza deciziei Tribunalului Neamţ de a emite mandat de arestare împotriva lui, decizie pe care individul a atacat-o cu recurs. Zilele acestea, cauza va ajunge la Curtea de Apel Bacău, care va stabili dacă arestarea lui Spiru Românaşu a fost legală.

Individul este cunoscut în sat ca un cal breaz şi mai are trei condamnări, toate pentru fapte violente. Ultima este cea din 2003, atât de asemănătoare cu cea de acum. Un cioban şi-a scăpat porcii pe o tarla a lui Spiru Românaşu şi acesta a băgat furca într-un porc. Câţiva săteni l-au văzut şi au dat declaraţii la poliţie. Ulterior, Spiru Campău a avut ghinionul să-i cadă în mână individului, familia dându-l dispărut după noaptea de 22 august 2003.

Căutările au fost zadarnice, cadavrul descompus şi sfâşiat de sălbăticiuni fiind zărit de un sătean  pe 27 august plutind într-o mlaștină de la marginea satului. Medicii legişti au stabilit că Spiru Campău a murit violent în urma unui şoc traumatic şi hemoragic, cu fracturi de arc costal şi o plagă la gât produsă cu un corp contondent şi tăios.

Spiru Românaşu a fost cercetat pentru uciderea consăteanului pentru că toate probele îl indicau pe el drept autor. El însă a negat vehement şi s-a apărat spunând că sângele de pe căruţa lui era de la porcul pe care-l prinsese pe tarlaua lui şi-l tăiase, transportându-l cu căruţa acasă. Testele ADN efectuate au stabilit că sângele de pe căruţă era de om, însă probele de ţesut prelevate de la cadavru erau deteriorate şi nu s-a putut ajunge la nici o concluzie. La proces, individul a susţinut că nu l-a omorât pe consătean, în final el fiind achitat pentru omor şi condamnat doar pentru că a luat şi a ucis porcul.

Cristina IORDACHE