Spărgător de mașini reținut

Miercuri, 5 aprilie, în cadrul unei acțiuni organizate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a fost depistat un bărbat de 33 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt din autoturisme. „În urma documentării activității infracționale, polițiștii au stabilit faptul că acesta, în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2016, ar fi pătruns într-un autoturism de unde a sustras bunuri în valoare de 800 lei. De asemenea, cercetările au fost extinse de polițiști, rezultând că în noaptea de 17 spre 18 martie 2017 bărbatul ar mai fi sustras bunuri din alte două autoturisme, creând un prejudiciu de 660 lei“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Suspectul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca în data de 6 aprilie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunere de arestare preventivă.

Având în vedere perioada premergătoare sărbătorilor pascale, când cetățenii sunt mai puțin atenți, fiind aglomerați cu pregătirile de sezon, polițiștii nemțeni atrag atenția asupra luării unor măsuri de autoprotecție, pentru a nu fi victimele infractorilor:

Polițiștii recomandă șoferilor să nu lase bunuri de valoare la vedere în autoturisme și să asigure mașinile cu sisteme de securitate, să parcheze vehiculele doar în locuri special amenajate și iluminate corespunzător. Nu ușurați și facilitați activitatea infractorilor prin superficialitatea în asigurarea vehiculelor. Neglijența vă poate costa scump! (C.I.)