Soţie de primar moartă în lac

Fostul primar de Borca, Vasile Aleca, şi-a găsit soţia la circa 30 km de casă, în lacul Izvorul Muntelui
Stela Aleca a plecat marţi dimineaţă, de la serviciu, şi n-a mai ajuns acasă

Tragedie în familia fostului primar de Borca, Vasile Aleca, după ce ieri dimineaţă şi-a găsit soţia plutind pe lacul Izvorul Muntelui. Stela, cum îi spuneau cunoscuţii, plecase marţi dimineaţă în jurul orei 10, de la birou dar n-a mai ajuns acasă. Îngrijorat, soţul ei a căutat-o spre seară, ajungând şi la biroul ei, dar nu a găsit-o. Constanţa Aleca era tehnician la Ocolul Silvic Borca şi marţi dimineaţă s-a ridicat de la birou după o convorbire telefonică, a lăsat totul cum era, semn că avea să lipsească puţin, şi a ieşit. „Am înţeles că a primit un telefon, după care s-a ridicat şi a plecat, fără să spună ceva colegilor de la contabilitate, care au biroul alăturat”, a declarat inginerul Ilie Nevoie, şeful Ocolului Silvic Borca. „A fost văzută ultima dată în jurul orei 10, am înţeles că a venit soţul ei seara, la birou s-o caute, eu am încercat astăzi să vorbesc cu el, dar probabil era undeva în zonă fără semnal. Am înţeles că a găsit-o el şi un văr al soţiei lui împreună cu care a plecat s-o caute. Ea mai mergea pe la mănăstiri şi primarul a căutat-o mai întâi spre Suceava, spre Mănăstirea Rarăul unde mai mergea ea, dar nu a găsit-o, nici maşina ei nu a fost văzută prin zonă. Apoi, probabil că îngrijorat, primarul s-a gândit la ce e mai rău şi am înţeles că a găsit-o până la urmă azi dimineaţă, în lac, undeva la vreo 25 – 30 de kilometri de Borca, între Hangu şi Poiana Teiului”, a mai spus inginerul Ilie Nevoie.
Vestea morţii brutale a soţiei primarului care a condus timp de trei mandate Borca a căzut ca o negură peste comunitate într-o mare zi de sărbătoare creştină. „Am fost coleg de şcoală cu Stela, parcă nu-mi vine să cred!”, a declarat primarul Ovidiu Geo Niţă. „Mi-a zis şeful de la SVSU de la primărie că primarele Alecuţă a găsit-o înecată în lac, undeva pe la Hangu, în zona numită Valea Rotarului, la vreo cinci metri de mal, plutind pe apă. Nu-mi explic, deşi era cam abătută în ultima vreme, tatăl ei suferise un accident vascular şi era supărată. Mai mergea pe la mănăstiri şi pe-acolo a căutat-o mai întâi soţul ei. Dar a găsit-o abia azi-dimineaţă. Maşina era ascunsă, camuflată în pădure, şi ea pe apă. Numai geanta cu documentele şi telefonul mobil nu le-au găsit, deşi telefonul sună. Aşa s-a îngrijorat el, când a văzut că telefonul sună, dar ea nu răspunde şi a plecat s-o caute. Când au găsit-o, azi dimineaţă, nu au putut s-o aducă la mal, fiindcă e o zonă abruptă acolo, aşa că au apelat la Poliţia Portuară, care au venit cu barca şi au adus-o la mal. E o mare tragedie!”, a mai spus primarul de Borca.
Constanţa Aleca era singură la părinţi, iar suferinţa tatălui a marcat-o. Colegii de serviciu spun că totuşi în ultima vreme îşi revenise, iar de alte probleme în familie nici vorbă. „Era o femeie veselă de felul ei, nu aveau copii, iar acum în ultima vreme părea că şi-a revenit după necazul cu tatăl ei, mai ales că mergea des pe la mănăstiri şi era o femeie bună la suflet. Iniţial, cu toţii am crezut că e pe la mănăstiri, acolo a căutat-o şi soţul ei, dar până la urmă uite ce nenorocire!”, a mai spus şeful Ocolului Silvic Borca.
Cadavrul a fost transportat ieri la morgă pentru efectuarea necropsiei care va stabili exact cauza morţii. Poliţia şi parchetul au deschis o anchetă în acest caz de moarte suspectă, urmând a fi audiate mai multe persoane.
„În cauză se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzei decesului, din primele probe nefiind relevate urme vizibile de violenţă pe corp”, a declarat subinspectorul Elena Bul- gărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Necropsia va fi efectuată astăzi, urmând ca familia să se poată preocupa de funeralii.
Cristina IORDACHE