Soția ucisă, soțul sinucis

prima 28

* Una din cele două lovituri de bărdiță a secționat carotida femeii

*Bărbatul a fost găsit cu burta spintecată

*”Nu era practic gelozie, dar era aşa un gând, nelalocul lui” – posibila cauză a nenorocirii

Întreaga suflare a satului Ocea, din comuna Grumăzeşti, a rămas uimită când a aflat că soţii Fănică (67 de ani) şi Romica Roman (62 de ani) au fost găsiţi morţi, în casă. Nora lor i-a găsit luni seara, zăcând pe jos, în odaia în care dormeau de obicei, plini de sânge şi reci, el cu burta spintecată, ea cu gâtul tăiat. Femeia a sunat toată ziua la socrii, dar n-au răspuns, aşa că după ce şi-au terminat treburile, pe seară, soţul ei Ioan a trimis-o la părinţi. Când i-a găsit în casă, nora a fost şocată şi cu greu şi-a revenit şi a sunat la poliţie. Echipa de poliţişti criminalişti şi un procuror, precum şi un echipaj de ambulanţă, au sosit imediat la faţa locului şi au început cercetările. Nu erau urme de intrare forţată în casă, lucrurile nu erau răvăşite, nu părea să lipsească nimic, aşa că anchetatorii au căutat mai amănunţit o explicaţie pe care doar cadavrele le-o puteau oferi. Aceasta avea să se contureze rapid, cu atât mai mult cu cât fiul lor şi soţia acestuia au spus că în ultima vreme că tatăl era cam abătut, mai ales după ce suferise o intervenţie chirurgicală şi perspectiva morţii îl copleşise. La faţa locului erau şi armele – un cuţit de bucătărie şi o bărdiţă – pline de sânge. După felul leziunilor şi poziţia corpurilor a devenit clar foarte rapid că soţul a ucis-o, tăindu-i gâtul cu cuţitul, iar apoi s-a sinucis şi el, tăindu-şi burta după ce a ratat gâtul. Dacă a fost sau nu o luptă între cei doi rămâne ca anchetatorii să stabilească şi după ce raportul necropsiei va fi gata, întrucât femeia avea două lovituri de bărdiţă în zona capului. „După primele cercetări, reiese că lovitura mortală în cazul femeii a fost cea la gât care i-a secţionat carotida, iar la bărbat s-a constatat o plagă înjunghiată eviscerată. Din primele audieri făcute în acest caz reiese că bărbatul avea unele probleme de sănătate, conflictul nu a pornit de la consumul de alcool, însă aşteptăm şi concluziile medicilor legişti în acest caz de crimă urmat de sinucidere putem spune în acest moment referitor la încadrarea juridică”, a declarat procurorul de la Parchetul Neamţ.

* „Oameni gospodari, care însă nu prea mai mergeau la biserică”

Şocul sătenilor a fost cu atât mai mare cu cât familia Roman era o familie de gospodari, oameni harnici şi destoinici, care în viaţa lor nu au făcut probleme în comunitate. Ioan, fiul lor, în vârstă de 36 de ani, este căsătorit şi are un copil de câteva luni, iar Alina, sora lui, lucrează la Târgu Neamţ. „Nici nu ne-a venit să credem când am auzit asemenea nenorocire: el a omorât-o pe ea şi apoi s-a sinucis şi el, nişte oameni gospodari, care ţineau animale în bătătură, erau liniştiţi, n-am avut niciodată treabă cu ei” spune Constantin Matasă, primarul de Grumăzeşti. „Nu consumau alcool, aveau băiatul aici, lângă ei, dar vezi că nu-ţi dai seama niciodată ce se întâmplă cu oamenii după ce intră în casă şi încuie uşa. Nea Fănică, cum îi spuneau sătenii, tocmai ce-o avut o operaţie şi din câte am înţeles şi noi l-o cam afectat gândul că poate moare şi-i rămâne soţia singură. Nu era practic gelozie, dar era aşa un gând, nelalocul lui, care l-a tot măcinat şi probabil l-o îmbolnăvit. Ajunsese obsedat de acest gând şi mai ales că ei nici nu prea mergeau la biserică şi toată această apăsare probabil că l-o doborât psihic. Avea şi mintea şi sufletul bolnav şi când te mai şi încarci cu energie negativă, de la gânduri nepotrivite, iaca te copleşesc şi faci păcate. El îşi iubea soţia, nu ca la 20 sau 30 de ani cred, aşa ca la 60 de ani, mai domol, însă probabil că dacă mergea la biserică mai des găsea alinarea de care avea nevoie. Ca să faci aşa ceva, îi numai duhul cel rău care l-o cotropit. Toată lumea îl ştia de om vorbăreţ, vesel, nu era ciudos, să zici că ţinea supărarea în el şi aduna şi se răzbuna, nu! Da, ce ştim noi, numai Dumnezeu ştie ce-o fost în sufletul lui, cu aşa o nenorocire”.

Fiul Ioan se pregătea şi el să plece la muncă în străinătate ca să reuşească să strângă ceva bani, acuma de când are copil mic, însă va trebui să amâne.

Anchetatorii vor continua cercetările în acest dosar, în care se aşteaptă rezultatul necropsiei celor două cadavre şi dacă acesta confirmă datele de până acum, cazul va fi închis.

Cristina IORDACHE