În mod excepţional pentru un partid aflat la guvernare, ALDE continuă să crească în sondaje, încet şi sigur, fără urcurşuri bruşte care l-ar putea trage tot atât de repede în jos.
Şeful ALDE Neamţ, Ion Asaftei, crede că dintre cauzele principale care măresc în mod real cota partidului, sunt politica liberală din interiorul guvernării şi locomotiva Călin Popescu Tăriceanu, poziţa fermă a de apăra, în interiorul alianţei de la Palatul Victoria punctele de vedere ale ALDE.
„Această politică de doi ani de zile, consecventă în a respecta ideile liberale, drepturile cetăţenilor, a dus ca rezultat creşterea reală a ALDE în sondaje. La această oră, ne situăm în mod real la 11 la sută, atât la nivel naţional şi la nivel judeţean. S-a dublat, practic, intenţia de vot faţă de alegerile trecute dar nu ne vom opri aici”, a spus preşedintele organizaţiei Neamţ a ALDE, Ion Asaftei.
Ţinta partidului este mai mare, cu cel puţin încă 4-5 procente peste cele 11%:
„Va trebui ca prin ceea ce vom face şi prin felul de a ne implica în viaţa cetăţii, să ajungem la un 15 la sută. Este un obiectiv care poate fi realizat , nu este nimic imposibil, pentru că încă mai avem ca bazin de creştere aproape 47 la sută – dintre cei care ori nu ne cunosc, ori au alte opţiuni. Avem de unde creşte, trebuie să ne schimbăm metodele şi modul de a ne comporta politic, trebuie să fim mai prezenţi în mijlocul oamenilor. Vă asigur că nu vom ierta nimic din ceea ce trebuie să facem pentru a realiza acest obiectiv. Este nevoie de a explica cetăţenilor ce facem noi aici în judeţul Neamţ. Pe plan naţional are cine să explice, avem o conducere inteligentă, oameni cu probitate politică incontestabilă care ştiu să aplice regulile politice şi diplomatice în fiecare context dat”, a precizat Asaftei.
M.O.T