Șomerii din Târgu Neamț, cei mai vitregiți la capitolul locuri de muncă

joburi-neamt-2*În această perioadă, angajatorii din Târgu Neamț oferă doar 82 de joburi vacante *Din zona Târgu Neamț, comuna Pipirig este cea mai afectată de „cangrena“ șomajului, cu 478 de persoane fără un loc de muncă

Dacă la Piatra Neamț există o ofertă bogată de posturi vacante, la polul opus, în Târgu Neamț, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț intermediază doar 82 de joburi. Din acestea, cele mai multe sunt disponibile în industrie, respectiv 54. Nici din punctul de vedere al oportunităților de reconversie șomerii nu stau așa de bine. Pe lângă penuria de slujbe, în această lună, AJOFM Neamț, prin Centrul de Formare Profesională, organizează la Târgu Neamț un singur curs de bucătar, la care s-au înscris 25 de persoane. „În cadrul serviciilor de formare profesională oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, persoanele înscrise beneficiază de pregătire tehnică și practică gratuită, de decontarea abonamentelor sau a biletelor la mijloacele de transport în comun, pe traseul de la domiciliu și până la unitatea de pregătire. După terminarea școlarizării, cursanții primesc un certificat de absolvire, care este atestat de Ministerul Muncii Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice“, ne-a declarat Daniel Chirilă, directorul executiv al AJOFM Neamț.
Și numărul șomerilor din evidența agenției locale de șomaj este destul de mare. La sfârșitul lunii august 2016, în Târgu Neamț și cele 15 comune arondate erau înregistrate 2.682 de persoane fără un loc de muncă. Din acestea, doar 309 mai primeau indemnizația de șomaj. La acea dată, în comuna Pipirig se aflau cei mai mulți șomeri înregistrați, respectiv 478. Tot acolo, ponderea șomerilor în populația stabilă (18-62 de ani) era de 8,34%. La polul opus, comuna Timișești număra doar 30 de locuitori fără lucru. În comună, ponderea șomerilor era de 1,21%. La aceeași dată, în Neamț, AJOFM Neamț avea trecuți în evidențe 10.565 de șomeri. Rata șomajului în populația activă civilă era de 5,26%.
Revenind la Târgu Neamț, acolo sunt 30 de posturi vacante în confecții. Tot acolo, mai sunt neocupate câte două slujbe în ocupațiile: sudor, tâmplar universal, circularist, gaterist, drujbist, brutar, muncitor necalificat în confecții metalice și muncitor necalificat în prelucrare lemn. Câte un loc de muncă se găsește pentru feliatori și ambalatori la moară. În comerț și servicii, angajatorii oferă locuri de muncă pentru: bucătar, ajutor bucătar, tinichigiu carosier, vopsitor auto, mecanic auto, șofer autocamion, valtar, vulcanizator, medic veterinar, operator calculator, contabil, muncitor necalificat îngrijitor animale, asistent veterinar, ospătar și pizzar.

V. ANDRIEȘ