Şoferiţă beată, “spectacol” cu maşini ca la bâlci

Polițiștii au depistat în trafic, în urmă cu două zile, patru conducători auto aflați sub influența alcoolului.
În localitățile Roman, Vânători Neamț, Roznov și Români oamenii legii au depistat patru conducători auto, care se aflau sub influența alcoolului. Doar într-un singur caz rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de până în limita de 0,40mg//l alcool pur în aerul expirat, fapt ce a condus la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Totodată polițiștii au mai depistat în trafic unautoturism neînmatriculatși un
moped neînregistrat.
De notorietate rămâne cazul unei tinere de 26 de ani, din Târgu Neamț, care a fost identificată în trafic, pe DN 15B, în Vânători Neamț. Polițiștii au stabilit că aceasta a fost implicată într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, ca urmare a consumului de alcool. Aceasta a condus autoturismul pe DN 15 B, din direcţia Pipirig -Tg Neamţ, iar într-o curbăla stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un gard. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste de 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat!
Polițiștii continuă cercetările, şoferiţa riscând închisoarede la 1 la 5 ani, sau amendă.
Geanina NICORESCU