Șofer încătușat pentru că ascundea un pistol

În ziua de 30 iunie 2017, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au oprit, pentru verificări, un autoturism care circula pe DJ 157J, în localitatea Podoleni.

Când i s-au cerut documentele sale și ale autoturismului pentru verificări, șoferul a refuzat. „Polițiștii i-au adus la cunoștință că au dreptul să verifice autoturismul, moment în care șoferul a devenit agitat, încercând să ascundă în torpedo un obiect ce părea a fi pistol, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea prin încătușare a persoanei, iar din torpedoul mașinii a fost ridicat un pistol. Conducătorul auto a fost identificat, în persoana unui bărbat de 31 de ani din Podoleni, iar în urma primelor verificări s-a stabilit că pistolul deținut de acesta este unul tip airsoft, nesupus autorizării“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

După verificarea în baza de date, a reieșit că tânărul nu avea dreptul de a conduce, întrucât fusese suspendat. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat.

*Băuți la volan, noaptea

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii au depistat în trafic trei șoferi care se aflau sub influența alcoolului.

Primul a fost depistat pe raza satului Ștefan cel Mare, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție ce a constatat că șoferul emana halenă alcoolică. „Bărbatul de 42 de ani, din Piatra Neamț, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv“, a precizat aceeași sursă.

Cel de-al doilea șofer este un bărbat de 53 de ani, care a fost depistat în trafic de către un echipaj al Politiei orașului Târgu Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe str. Obor din Târgu Neamț și era sub influența băuturilor alcoolice. Tot pe raza orașului Târgu Neamț a mai fost identificat în trafic un tânăr de 21 de ani, care conducea autoturism pe str. Abator și era sub influența băuturilor alcoolice. Ambii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând valori de peste 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile, cercetările sunt desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. (C.I.)