Societatea Publiserv este pregătită pentru deszăpezirea municipiului

DSCF2416

Deşi ne dorim ca iarna să-şi mai întârzie venirea la noi, dintr-o anumită privinţă nu avem de ce să ne facem probleme în municipiul Piatra-Neamţ. Societatea Publiserv este pregătită să facă faţă încercărilor iernii, pe şoselele din municipiu. Utilajele sunt toate în stare de funcţionare, multe din acestea au fost reînnoite complet sau li s-au adăugat componente mai performante pentru curăţat zăpada de pe şosele. De asemenea există suficiente stocuri de materiale de calitate pentru a face faţă chiar şi ninsorilor celor mai abundente şi temperaturilor celor mai scăzute iar angajaţii societăţii Publiserv sunt pregătiţi să intervină, fiecare cunoscându-şi foarte bine îndatoririle. Municipiul Piatra-Neamt poate aştepta liniştit venirea iernii, pentru că va avea ajutor substanţial din partea societăţii ce se ocupa de deszăpezirea căilor de circulaţie – SC Publiserv SRL.
Echipajele de intervenţie ale SC Publiserv SRL vor acţiona şi iarna aceasta cu utilajele din dotare conform unui plan operativ de deszăpezire, întocmit din vreme, ce include o schemă cu toate străzile, în ordinea priorităţilor. Planul operativ de acţiune ce include programul de măsuri pe perioada noiembrie 2013 – martie 2014 a fost conceput să facă faţă solicitărilor venite de pe aproximativ 330 de străzi din întreg municipiul. Asta înseamnă 134 de kilometri de drumuri. Planul operativ de acţiune în timpul iernii cuprinde, cel puţin, centralizatorul materialelor chimice şi antiderapante, al carburanţilor şi lubrifianţilor; al utilajelor şi mijloacelor de deszăpezire şi transport necesare; lista străzilor şi a tronsoanelor de străzi pe care se va acţiona; lista mijloacelor de comunicare; lista persoanelor responsabile, inventarul gospodăresc şi al echipamentelor de protecţie; lista mobilierului stradal, dispunerea spaţiilor pentru adunarea şi odihna personalului. îndepărtarea zăpezii se va realiza atât manual cât şi mecanizat, în funcţie de condiţiile specifice din teren. în cazul depunerii stratului de zăpadă şi formării gheţii, arterele de circulaţie a mijloacelor de transport în comun, spaţiile destinate traversării pietonale a străzilor, trotuarele din dreptul staţiilor mijloacelor de transport în comun, respectiv refugiile de pietoni, căile de acces la instituţiile publice, unităţile de alimentaţie publică trebuie să fie practicabile în termen de maxim patru ore de la încetarea ninsorii. în cazul unor ninsori abundente sau care au o durată de timp mai mare de 12 ore, se va interveni cu utilajele de deszăpezire pentru degajarea cu prioritate a străzilor pe care circulă mijloacele de transport în comun. Acţiunea de deszăpezire trebuie să continue până la degajarea tuturor străzilor şi aleilor din localitate.

Stocuri suficiente de materiale antiderapante

În fiecare an, înainte de debutul sezonului de iarnă, societatea Publiserv are grijă să-şi facă aprovizionarea cu material antiderapant. La fel s-a întâmplat şi acum, pregătirile pentru sezonul rece făcându-se încă din toamnă, când Publiserv si-a asigurat suficient material antiderapant pentru aproximativ două luni de iarnă cu ninsori moderate. Este vorba despre nisip, sare şi clorură de magneziu. Pe stoc sunt 550 de tone de sare, 60 tone de clorură de magneziu şi 400 tone de nisip. Conducerea societăţii Publiserv a comandat pentru perioada următoare completarea necesarului de sare cu încă 114 tone, 255 de tone de nisip şi 22,5 tone de fulgi (clorură de magneziu), depozitate la Publiserv. şi în ce priveşte stocul de utilaje, societatea Publiserv s-a pus la punct din timp. în garajele şi curtea societăţii există 11 utilaje cu lamă şi răspânditor, utilaje de încărcat zăpada (două ifroane, două buldoexcavatoare şi un autogreder), două rabe pentru transportul zăpezii, un utilaj pentru intervenţii în spaţii mici şi pe trotuarele înguste – Bobket. Permanent, la dispoziţia celor opt echipaje de deszăpezire vor fi puse la dispoziţie şi maşini pentru intervenţii speciale.

Priorităţile deszăpezirii
Potrivit planului operativ de intervenţie, întâi se acţionează pe strazile de urgenţă zero, din centrul oraşului dar şi cele ce fac legătura între localităţi. Este vorba de drumurile naţionale DN 15, apoi de sensurile giratorii: Piaţa ştefan cel Mare, tronsonul Petru Rareş – ştefan cel Mare, Piaţa Mihail Kogălniceanu, Casa de Cultură, Bulevardul Decebal – Titu Maiorescu, Traian – Fermelor, Bulevardul 9 Mai – Pod Căprioara, Petru Movilă – Bistriţei, Mihai Viteazu – 1 Decembrie 1918, Bulevardul Dacia – Piaţa ştefan cel Mare, Pod Cuejdi – strada Orhei, Bulevardul Decebal – strada Independenţei. Aici se intervine prima dată. Prioritate au şi drumurile în pantă, intersecţiile şi podurile, toate acestea fiind considerate urgenţe de grad zero. De asemenea, sunt degrevate străzile în pantă, cum ar fi strada Cetatea Neamţului, Eroilor, Republicii, Stamatin, V.A. Urechea, Aleea Tiparului, drumul spre Releu – strada Schitului, strada Trei Coline, Fermelor, bulevardul Traian, strada Sadoveanu, Mihai Viteazu, Dumbravei.
Podurile pe care se intervine sunt cel de la Căprioara (strada Aleea Tineretului), Spital, Orion, Mihai Viteazu ieşire spre Roman, CFR strada General Dăscălescu, podul peste canal strada General Dăscălescu şi podul pasaj 1 Mai. Acţiunea de deszăpezire va continua până la degajarea tuturor străzilor din oraş.
În afară de îndepărtarea zăpezii, angajaţii societăţii Consiliului Local lucrează şi la combaterea poleiului – un fenomen frecvent în perioada de iarnă. Pentru aceasta se va utiliza material antiderapant compus din sare Bischofite (clorură de magneziu) ce nu este toxic, este bine tolerat de piele, de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi nu are efect nociv asupra mediului ambiant. Este şi mult mai eficient în cazul unor temperaturi scăzute.
La nivelul municipiului Piatra-Neamt, până în luna martie a anului viitor va continua să funcţioneze şi Comandamentul local de iarnă din care face parte şi societatea Publiserv, un organism ce gestionează situaţiile de urgenţă pe timpul sezonului rece.

Număr de telefon pentru cetăţeni

Cetăţenii vor avea la dispoziţie două numere de mobil, la care vor putea suna pentru diferite urgenţe pe toată perioada iernii. Angajaţii societăţii Publiserv vor răspunde la următoarele numere de telefon: 0756/163.814 şi 0748/213.100. Conducerea societăţii Publiserv face un apel totodată ca atunci când vor trebui deszăpezite parcările de reşedinţă, unde se ştie că tot timpul au fost probleme cu zăpada, cetăţenii să ia maşinile din calea utilajelor de deszăpezire. Agenţii economici, locuitorii de la bloc şi de la case să nu uite de îndatorirea de a-şi menţine curate căile de acces, obligaţia în acest revenindu-le lor de a pune mâna pe lopată şi a da zăpada deoparte.