* „Discuţiile au fost aprinse şi s-au căutat soluţii”
Creşterea veniturilor tuturor salariaţilor din sistemul sanitar, stabilirea unui regulament de sporuri şi respectarea normativelor de personal sunt principalele teme de discuţii abordate de reprezentanţii Sanitas la întâlnirea avută acum două zile cu reprezentanţii Guvernului. Această primă rundă de discuţii a avut loc după ce sindicaliştii, inclusiv cei de la Neamţ, au pichetat sediile ministerelor.
„Primul semnal de la pichetarea celor 3 ministere din Ziua Sănătăţii a fost dat prin întâlnirea comună a reprezentanţilor Federaţiei SANITAS cu dna Rovana Plumb-ministrul Muncii, dl Nicolae Bănicioiu-ministrul Sănătăţii, dl Eugen Teodorovici-ministrul Finanţelor, reprezentanţi ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, ai Direcţiei Consiliilor Judeţene şi alţi directori şi consilieri ai miniştrilor. Discuţiile au fost aprinse şi s-au căutat soluţii. Exemplele prezentate de colegii din Federaţia SANITAS, preluate din situaţiile existente în ţară, au reiterat marile nemulţumiri ale sindicaliştilor. Pe regulamentul de sporuri se continuă conlucrarea cu Ministerul Sănătăţii pe o nouă ordonanţă şi punerea în practică a propunerilor venite din partea membrilor Consiliului Naţional Sanitas”, se arartă în comunicatul emis de Federaţia Sanitas.
În cadrul întâlnirii s-a pus problema procentului de 70% care limitează cheltuielile salariale din cadrul spitalelor ce se află în subordinea primăriilor şi consiliilor judeţene, procent ce cauzează dificultăţi la încasarea integrală a drepturilor salariale ale colegilor din aceste spitale care îşi câştigă drepturile din serviciile oferite pacienţilor şi plătite de CNAS (tichete de masă, sporuri etc.).
În şedinţa Consiliului Naţional Sanitas care va avea loc astăzi vor fi discutate din nou toate problemele puse pe tapet în faţa guvernanţilor, pentru consolidarea argumentelor care vor fi înaintate legiuitorilor şi prezentate în următoarele întâlniri cu aceştia.
Geanina NICORESCU