Sindicaliştii Azochim cu jalba’n proţap la Ponta

azochim

*”Am făcut demersurile necesare pentru a obţine, săptămâna aceasta, o întrevedere cu primul ministru”, declară Anton Dumitru, liderul sindical al angajaților Ga Pro Co Chemicals (fost Azochim).

 Situaţia salariilor la Ga Pro Co Chemicals (fostul Azochim) este la fel de incertă. Oamenii au primit o parte din bani în perioada Sărbătorilor Pascale, restanţele ridicându-se, totuşi, la aproximativ patru luni. Protestele s-au dovedit fiind inutile, aşa că liderul sindical al angajaţilor a cerut o întrevedere cu primul ministru Victor Ponta, care va veni săptămâna aceasta la Piatra Neamţ.

Ducerea cu vorba a oamenilor care au restanţe salariale mai vechi de patru luni pare să fi devenit politica firmei în societatea care face parte din grupul InterAgro. “Oamenii s-au cam săturat de proteste, sunt foarte multe tensiuni financiare. Trebuie să găsim un punct comun şi să salvăm industria. Riscăm ca toate cele cinci combinate să se inchidă. Riscăm să plece toţi acasă, să rămână doar paza şi baza de pornire pentru o altă campanie pentru îngrăţăminte”, declară Anton Dumitru, liderul sindical al angajaților Ga Pro Co Chemicals (fost Azochim). Acesta vrea să prezinte toate problemele cu care se confruntă combinatul. În cazul în care nici aşa nu se va soluţiona nimic, mai mult ca sigur se vor face disponibilizări. Federatia Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie, in calitate de reprezentant al sindicatelor afiliate, isi manifesta ingrijorarea fata de situatia deosebit de dificila prin care trec salariatii din cadrul S.C. DONAUCHEM S.R.L., S.C. CHEMGAS HOLDING CORPORATION S.R.L., S.C. GA. PRO.CO CHEMICALS SA, SC NITROPOROS SRL si S.C. AMURCO S.R.L.Cu consideratie,Presedinte,
În urmă cu câteva zile, preşedintele Achille Costin DUTUFederaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Achille Costin Duţu a trimis chiar o adresă către Marcel Cadar, director general InterAgro.

“Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, în calitate de reprezentant al sindicatelor afiliate, îşi manifestă îngrijorarea faţă de situaţia deosebit de dificilă prin care trec salariaţii din cadul S.C. Donauchem S.R.L., S.C. Chemigas Holding Corporation S.R.L., S.C. Ga Pro Co Chemicals S.A., S.C. Nitroporos S.R.L. şi S.C. Amurco S.R.L. Restanţele semnificative ale drepturilor salariale precum şi altor drepturi stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul acestor societăţi creează grave probleme sociale datorită lipsei mijloacelor de întreţinere atât pentru salariaţi cât şi pentru familiile lor. S.C. Ga Pro Chemicals S.A. a dus la accentuarea tensiunilor sociale. Deşi între conducerea întreprinderilor şi a sindicatelor au avut loc numeroase discuţii, rezultatele fiind neconvingătoare, conducerile executive ale societăţilor sus menţionate argumentând că nu au posibilităţi de a găsi sursele financiare necesare achitării drepturilor salariale restante. În această situaţie, vă solicităm organizarea unei întâlniri în cadrul căreia să se analizeze situaţia şi de a se încerca găsirea soluţiilor cele mai bune în vederea rezolvării problemelor sociale existente”, se arată în adresă.

Dacă se va soluţiona problema banilor, rămâne de văzut. Deocamdată, salariaţii Azochim, nu pot decât să spere în continuare că îşi vor obţine lefurile restante.

 

Andreea FLOREA