SIMŢUL MIROSULUI: DE L A CONŞTIENT L A SUB CONŞTIENT (I)

27/11/2017

CONCURS: Pentru cel mai frumos răspuns, cartea dr. Miron Itzach, „Prietenul meu, psihologul” !
Întrebare: Care este funcţionalitatea simţului mirosului la persoanele normale faţă de persoanele cu tulburare psihică (shizofrenie)? Puţini oameni ştiu că cel mai sensibil dintre toate simţurile omului şi primul care se dezvoltă la rasa umană chiar înainte de naştere, este MIROSUL. Are un rol extrem de important în modalitatea de percepţie şi de acomodare la mediu. Mirosul are capacitatea de a recepţiona, dar şi de a interpreta cu ajutorul receptorilor chimici sau cu ajutorul receptorilor olfactivi, care, în cea mai mare parte se găsesc în nas. Simţurile se împart în cinci categorii: simţul vizual, cel mai răspândit şi puternic simţ al homosapiens (dar şi la o grupă mare de animale), simţul auditiv (ce auzim, tonalitate, sunet, este unul din cele mai importante simţuri); simţul pipăitului, cel al gustului şi simtul mirosului (în viitor, vom analiza fiecare simţ în parte). Dacă acum 20 de ani, societatea ştiinţifică a pus mai puţin accent pe simţul olfactiv, astăzi este clar că are o mare importanţă în dezvoltarea omului, comunicarea lui, comportament, personalitate, şi este cercetat mult mai multă atenţie decât înainte. Sunt multiple exemple despre cum mirosul ne poate afecta gândurile şi emoţiile în viaţa de zi cu zi. Există o relaţie strânsă între mirosuri, emoţii şi amintiri. Mulţi oameni îşi amintesc brusc lucruri şi trăiri îndepărtate în timp, atunci când sunt expuşi la anumite mirosuri. Artiştii, care au simţuri mai dezvoltate, au tendinţa să transforme în metafore şi să simbolizeze mirosul când elemente din trecut se transferau în subconştientul lor (de exemplu, într-o poveste dintr-o carte, scriitorul spune că a ajuns în casa în care şi-a trăit copilăria; în momentul în care a intrat în ea după o perioadă mai îndelungată, a simţit un miros de vin, miros ce simboliza sărbătoarea sâmbetei evreiască, în cinstea căreia se bea un pahar de vin). Simţul mirosului, dezvoltat mai mult în subconştient Mirosul este cel mai sensibil dintre toate simţurile. Oamenii îşi pot aminti mirosurile cu o acurateţe de 65% chiar şi după un an, în timp ce memoria vizuală funcţionează la un nivel de 50% după trei luni. Studiile arată că 75% din emoţii sunt declanşate de mirosul legat de plăcere, bună dispoziţie. Simţul mirosului, în comparaţie cu alte simţuri, nu pot să-l defineşti într-o formă exactă şi, mai mult, este definit prin elemente subiective. Cu alte cuvinte, simţul mirosului este dezvoltat mai mult în subconştientul omului, decît în formatul conştient (conştientul reprezintă numai 15 %, pe când subconştientul 85%). De aici, nu putem sa facem o diferenţiere clara între partea obiectivă şi cea subiectivă. Când noi spunem că persoana aceasta are un anumit miros, tindem să diferenţiem între bine şi rău, între plăcut şi neplăcut . Animalele au un miros de sute de ori mai dezvoltat Puterea mirosului la câine este de 300 ori mai dezvoltată decat la omul normal. În cazul câinilor şi a animalelor în general, varietatea de mirosuri este mult mai mare decat cea a omului. Câinele poate să miroase până la 25 km un iz specific, pe când mirosul unui om într-un loc deschis este de până la 200 m. O mare parte din mirosuri face parte din lumea subconştientului. Şi în acest mod se pot influenţa personalitatea, comportamentul şi sentimentele noastre faţă de noi şi faţă de alţii. S-au facut cercetarii legat de percepţia de sine si simţul mirosului; nu s-au ajuns la concluzii clare despre o corelaţie între percepţia de sine şi simţul mirosului, dar trebuie subliniat ca simtul olfactiv are câteva funcţii importante: • Alegerea partenerului nostru; • Prin simţul mirosului putem diferenţia persoanele apropiate de cele străine; • Simtul olfactiv face diferenţierea interesantă între sexe ; În continuare, vă voi prezenta pe scurt mecanismele mirosului: în spatele nasului există o regiune mică, care este compusă din peste 12 milioane de fire de nervi mici care compun legătura dintre lumea interioară şi cea exterioară şi creierul nostru. Noi inspirăm molecule din care ies miros. Aceleaşi molecule se leagă la proteinele care se transmit la creier şi acolo se produc toate informaţiile care se transmit către comportament. Interesant este atunci când simţul mirosului este pozitiv şi reprezintă un lucru pozitiv, atunci creşte motivaţia în creier (în urma unei cercetări in SUA , unde un număr de bărbaţi şi femei au fost legaţi la ochi şi puşi să descopere un băţ întrun spaţiu închis învelit cu ciocolată, s-a observat că persoanele care erau fani ciocolată au depus un efort mai mare să descopere băţul). Vă voi menţiona câteva categorii de persoane care sunt mai sensibile la simţul mirosului: • Femeile sunt mai sensibile decât bărbaţii, lucru care s-a cercetat şi s-a ajuns la concluzia că aceeaşi sensibilitate provine şi din ataşamentul mamă – bebeluş; femeile cu o sensibilitate mai mare, au avut o legătura mai strânsă faţă de bebeluşul lor; • Persoane care se ocupă cu mirosuri (somelieri, bucătari, cosmetice, parfumuri); • Bărbaţi care trăiau la ţară şi care avea ca ocupaţie de bază vânătoarea; • Persoane care, dintr-un anumit motiv, nu au miros şi îşi dezvoltă ca o compensare în imaginaţia lor un simţ al mirosului subiectiv – halucinaţii de miros; • Persoane cu abilităţi emoţionale profunde, artişti; • Persoane cu un caracter introvertit. (Continuare în ziarul de miercuri) Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director InstitutMiron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamt, str. MihaiEminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro