Din 16 noiembrie anul trecut și până în prezent, premierul Victor Ponta și-a demonstrat coerența. Arc peste timp, ce a făcut în acest interval din perspectiva gesturilor politice e perfect coerent și cu modul în care s-a comportat în 2012. Într-adevăr, Victor Ponta este el însuși: un politician care sfidează. Nu că ar fi singurul, dar el este, acum și încă, premierul României. Din această poziție, gesturile și comportamentul său transmit semnale foarte importante. Imediat după alegerile prezidențiale, primul ministru dădea asigurări că a înțeles mesajul electoratului, un mesaj situat împotriva aroganței și a corupției de care partidul său, ca și celelalte, era și este împănat. Imediat după aceea a plecat în Dubai, de unde a revenit „reîncărcat”, uitând de toată „căința” și reîntorcându-se la „bunele” sale „maniere”: ironia cinică, gafele din politica externă, sfidarea justiției și a cetățenilor, toate acestea fiind prelungite până în prezent. Iar acest prezent nu este unul în care să-ți mai permiți atitudini sfidătoare, nici în planul politicii interne, nici la nivelul politicii externe. Va fi implicând politica o dimensiune ludică, însă aceasta nu se poate manifesta în situațiile „de excepție”. Or, astăzi, atât din perspectivă geopolitică, dar și din unghiul politicii naționale, situația este una de excepție.
Din punctul de vedere al politicii interne, România are un premier care, deși asupra sa planează suspiciuni de natură penală, se ține cu dinții de funcție și obligă coaliția majoritară să îl mențină în fruntea guvernului, nelăsând justiția să-și urmeze cursul. E, în mod firesc, un lucru care se conteabilizează, nu doar electoral, ci și de către partenerii externi ai țării, oricâte scrisori ar trimite Victor Ponta către ambasade. Și asta pentru că, atunci când ai semnat, la nivel de stat, niște parteneriate (cele mai importante fiind cel cu UE și cel cu NATO), nu poți să te comporți, conducând guvernul României, după cum îți trece prin cap sau după cum îți dicteză cheful și umorile personale. Aici nu mai e vorba de politicianul X sau de politicianul Y, în cazul de față Victor Ponta, ci despre o țară și despre cetățenii săi. Dar, repet, contorul ce înregistrează disprețul premierului se învârte și va ajunge la punctul culminant mai repede decât își imaginează acesta.
Din punctul de vedere al politicii externe, România are un premier care, la numai două zile de la momentul adoptării, de către Parlamentul European, a unui document foarte dur ce acuză practicile politice antidemocratice și non-europene ale Federației Ruse, se prezintă la deschiderea jocurilor europene de la Baku, Azerbaidjan, spre a-i ține trena lui Vladimir Putin într-o țară în care funcționează un guvernământ care își trimite jurnaliștii la închisoare pentru „delict de opinie”. Să fim convinși, și un astfel de gest politic se contabilizează, mai cu seamă în condițiile în care Victor Ponta nu este la prima gafă de acest tip și în condițiile în care liderii europeni au stabilit un boicot față de acest eveniment. Câtă încredere oferă, deci, România, partenerilor externi, atunci când premierul său se afișează sfidător în tribuna oficială a anti-europenismului? Și, înainte de a răspunde la o asemenea întrebare, trebuie să revenim la ideea că, dată fiind situația geopolitică din proximitatea noastră, vorbim nu despre vremuri normale, ci despre vremuri „de excepție”, în care orice astfel de gest transmite un mesaj. În mod evident, mesajul lui Victor Ponta poate fi interpretat, simbolic, pe două coordonate: intern, lipsa demnității de om de stat îl face să mizeze pe cartea menținerii puterii prin orice mijloace, la fel ca atunci când a negat că și-a copiat doctoratul (în pofida opiniei specialiștilor de la Universitatea din București) și a modificat legislația academică spre a-și susține minciuna; extern, orientarea spre Rusia, care aduce grave prejudicii României în raporturile sale cu lumea occidentală, înseamnă, pentru el, o alternativă pe care o contrapune comunității euro-atlantice. Pentru România, ambele coordonate sunt nefericite: politica internă a minciunii nu constituie o alternativă, politica externă în siajul autoritarismului putinist nici atât. Dar asta e tot cee ce poate oferi României Victor Ponta.
Irina ȘTEFĂNESCU