Campanii în forță ale ITM Neamț împotriva muncii la negru

 

Mihai Mucenicu, de 35 de ani, din Bicazu Ardelean, a fost încătușat, marți, de polițiști și condus la penitenciar. El are de executat o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor.

Sentința dată de Tribunalul Neamț a rămas definitivă, în data de 10 mai, după ce Curtea de Apel Bacău i-a respins recursul inculpatului. În aceeași seară, polițiștii au mers acasă la Mihai Mucenicu și l-au preluat pentru a-l escorta până la penitenciar, după ce a fost judecat în stare de libertate. ,,În ziua de 10 mai 2016, în jurul orei 18, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bicaz au identificat un bărbat de 35 de ani, la domiciliul său din comuna Bicazu Ardelean, pe care l-au reținut, pe numele acestuia existând emis un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea,, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Bărbatul a fost condamnat cu executare pentru că a înjunghiat pe un consătean. Fapta s-a petrecut în seara de 14 septembrie 2014, când Mihai Mucenicu s-a întâlnit cu Neculai Paleu, iar pe fondul unui conflict spontan acesta l-a batjocorit în fel și chip, l-a lovit și l-a înfuriat atât de tare, încât consăteanul a scos cuțitul și l-a înjunghiat. Lama i-a atins abdomenul lui Neculai Paleu, care a suferit leziuni ce i-au pus viața în pericol și au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Victima a fost spitalizată mai mult timp, astfel că inculpatul este obligat de instanță să achite cheltuieli de 10.300 lei către Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și 927 lei cheltuieli de transport și asistență medicală către Serviciul Județean de Ambulanță Neamț.

Neculai Paleu și-a recunoscut atitudinea și nu a mai avut pretenții materiale de la agresor. Mihai Mucenicu a beneficiat de circumstanțe atenuante, instanța ținând cont de faptul că a fost provocat și i-a aplicat o pedeapsă redusă.

Cristina IORDACHE