Un bărbat din Petricani a fost bătut de un tânăr din Tupilaţi al cărui amic i-a furat maşina şi a făcut accident. Victima a mers imediat la poliţie şi a reclamat păţania. “Sâmbătă, 11 iulie, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 6 Ştefan cel Mare au fost sesizaţi de către un bărbat de 27 de ani, din Petricani, despre faptul că a fost lovit în zona feţei de către o persoană din comuna Tupilaţi”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
În urma cercetărilor effectuate, s-a stabilit faptul că în timp ce reclamantul se afla cu autoturismul personal oprit în faţa porţii locuinţei unui tânăr de 19 ani din Tupilaţi, a fost lovit în zona feţei de către acesta, după care autoturismul reclamantului a fost sustras de către un alt tânăr de 18 ani, din Tupilați. Acesta a condus autoturismul, deşi nu are permis de conducere, plecând din Tupilaţi şi ajungând până în comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi, unde la un moment dat a pierdut controlul vehiculului şi s-a izbit în gardul unei locuinţe din satul Verşeni, Iaşi. “În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a mai spus ofiţerul de presă.
Cristina IORDACHE