Conducerea Primăriei Piatra Neamţ a participat, ieri, la dechiderea noului an şcolar, eveniment care a animat întreg oraşul.
Primarul Dragoș Chitic a fost prezent la festivitățile ocazionate de începerea anului școlar 2017-2018 la Colegiul Național Petru Rareș și Școala și Școala Gimnazială nr. 5. Viceprimarul Luminița Vîrlan a fost prezentă la deschiderea cursurilor la Școala Daniela Cuciuc și la Grupul Școlar Dimitrie Leonida. Viceprimarul Bogdan Gavrilescu le-a urat bun venit elevilor de la Liceul cu Program Sportiv.
Cu această ocazie, Primarul Municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic a adresat următoarele cuvinte : „Elevilor le urez mult succes și reușite iar cadrelor didactice putere de muncă. Vreau să îi asigur atât pe ei cât și pe părinți de toate deschiderea și sprijinul meu în asigurarea celor mai bune condiții în unitățile de învățământ din Piatra-Neamț. În continuare administrația locală va premia performanța, atât in cadrul ședințelor de Consiliu Local cât și cu ocazia Zilelor Orașului. Vă doresc să vă bucurați de aceste momente frumoase din viața voastră și să nu uitați că educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea.”
La Colegiul Naţional Petru Rareş, acolo undePrimăria a făcut, în vacanţa care tocmai s-a terminat, câteva investiţii, primarul a amintit despre notorietatea acestui colegiu şi importanţa lui în învâţământul nemţean: „Pentru că sunteţi unul din liceele cu care ne mândrim, premiem performanţa în Consiliul Local. Mulţumesc colegilor de la „Petru Rareş” pentru invitaţia de a participa la un liceu de prestigiu la deschiderea unui nou an şcolar. De fiecare dată, acest eveniment reprezintă o emoţie, despre care ne aducem aminte cu drag pe parcursul întregii vieţi. Spun bun venit bobocilor, vreau să îi felicit pe toţi care aţi avut rezultate remarcabile în anul şcolar trecut”.
Directorul Colegiului „Petru Rareş”, Grigoruţă Oniciuc, a amintit despre sprijinul pe care Primăria Piatra Neamţ, îneosebi domnul primar Chitic l-a dat colegiului în această vară: „Vedeţi că sunt modificări la înepu de an nou şcolar: pavele în curtea exterioară a liceului, grupuri sanitare renovate complet, laborator de informatică. Toate acestea au fost posibile doar cu sprijinul Primăriei”.
Viceprimarul Luminiţa Vârlan s-a întors, preţ de o oră, la şcoală: „Anul acesta, 11 septembrie, e ziua în care -profesori, elevi, părinți, responsabili în educație-avem libertatea de a ne emoţiona. Sperăm, împreună, la un drum al însoțirii cordiale pe un traseu spiritual ce presupune piață a ideilor, realitate comună. Doresc elevilor discernământ în alegerea culoarului de viață pe care îl vor parcurge, iar colegilor mei puterea de a regăsi stările creatoare!”.