* La jumătatea consumului din 1990!
Înainte de 1989, panouri mari, amplasate în locuri cât vizibile posibile, se scria cu litere de-o şchioapă:”Nici o masă fără peşte!”. Şi cam aşa se şi întâmpla. Asta nu înseamnă că românul chiar nu putea trăi fără peşte, dar n-avea încotro. În acele timpuri, prin galantarele magazinelor alimentare bătea vânt de sărăcie. Dar peşte tot se mai găsea. Doar o vreme şi ăsta!
După 1990, respectivele reclame au dispărut subit de peste tot. Din păcate, treptat-treptat a dispărut şi peştele de pe masa românului. O spun clar statisticile. Scăderea este una foarte accentuată, de-a dreptul îngrijorătoare. Iată cifrele. Imediat după anul 1990, la nivel naţional, consumul de peşte în jur de 8,5 — 10 kilograme pe locuitor pe an, ajungând acum la numai 4 kilograme. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, un român consumă între 4 si 4,5 kilograme de peşte pe an, adică de cinci ori mai puţin decât media înregistrată în ţările Uniunii Europene, unde consumul mediu anual de peşte este 20 de kilograme pe locuitor.
E clar, mâncăm foarte puţin peşte! Mai puţin de jumătate faţă de vremea panorilor mari şi îmbietoare la raţia zilnică de peşte.
*Opinie avizată: „costurile ne scot din competiţie… evaziunea fiscală de import este imensă”
Cauzele sunt mai multe, unele obiective ar putea spune unii. Toate au un numitor comun: efectele alarmante, dezastroase chiar, de la nivel macro, până la cel mai de jos, adică la taraba cu peşte. La ora actuală, în România, necesarul de peşte este acoperit în proporţie de 87 la sută din importuri, diferenţa provenind din producţia internă. Cam de aici ni se trage totul.
Apoi intervine politica fiscală aplicată pe piaţa peştelui, unde concurenţa este acerbă. TVA-ul îi bagă de tot în „ceaţă”pe importatorii şi comercianţii de peşte. Pur şi simplu îi scot de pe piaţa europeană de profil. N-ai cum să ţii pasul cu statele europene, cele care au o fiscaliate foarte redusă în acest domeniu. Iată opinia cea mai avizată, dar şi ceam mai alarmantă: „În ceea ce priveşte TVA, toate costurile ne scot din competiţie, în condiţiile în care Polonia are TVA de 5% şi a avut chiar 3% la peşte. Nu putem să existăm fără reducerea clară a TVA, pentru că nu avem nici susţinerea băncilor, iar evaziunea fiscală de import este imensă. Daca noi nu avem susţinerea băncilor, printr-un parteneriat al Guvernului şi prin programe de ajutorare, aşa cum s-au facut şi în alte domenii, vom muri. Nu este normal să interzicem existenţa a 15.000 de oameni care sunt nevoiţi să facă braconaj ca să traiască”, declara Marian Cuzdrioreanu, prşedintele Asociaţiei Procesatorilor, Importatorilor, Distribuitorilor şi Comercianţilor de Peşte din România – RO-FISH, la un seminar de profil.
*Banii europeni, salvarea pisciculturii
Salvarea pisciculturi ar putea veni şi din accesarea de fonduri europene. Numai că, din păcate, alocarea financiară nu se ridică la nivelul cerinţelor celor din piscicultură. România a obţinut pe viitorul Program Operational pentru Pescuit 2014-2020 o suma de 168,4 milioane de euro, în timp ce pentru actuala perioadă de programare 2007-2013, POP a avut un buget de 261,5 milioane de euro, din care 196,1 milioane de euro a reprezentat contributia Fondului European pentru Pescuit.
Cu cât vor contribui aceste finanţări la redresarea sectorului piscicol, cu toate componentele sale din ţara noastră rămâne de văzut.
Tina CONDREA
