„Și noi suntem români!“ / Ziua Națională serbată în centrele de plasament

 

Ziua Națională a României a fost marcată cu fast și cu emoție de cei peste 100 de copii din cadrul Complexului de Servicii „Elena Doamna“ Piatra Neamț. Activitățile au început încă de dimineață, când grupuri de copii îmbrăcați în costume populare au oferit pietrenilor panglici tricolore confecționate chiar de ei. Ulterior, la ora 14.00, în sala de festivități a centrului a avut loc o masă rotundă în cadrul căreia copiii și-au prezentat referatele și eseurile despre istoria imnului național, despre evenimentele ce au avut loc la 1 decembrie 1918, dar și despre personalitățile marcante ale istoriei noastre ce au avut un rol hotărâtor în realizarea Marii Uniri.

„Ziua Națională înseamnă, înainte de toate, sentimentul apartenenței la o mare familie, la un neam și, totodată, mândria de a fi român. Dincolo de spectacole, de parade și mesaje patriotice, pentru voi, copii, România trebuie să reprezinte «acasă», iar datoria noastră este să facem tot posibilul pentru a vă oferi căldura și siguranța unei familii. Cu cât mai repede veți înțelege și simți acest lucru, cu atât viitorul nostru va fi mai frumos. Cu astfel de copii minunați ca voi, țara noastră va fi mai bună, mai puternică și mai respectată. La mulți ani, dragi copii, la mulți ani, România!“, le-a urat copiilor Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.

Copiii au prezentat și un panou expozițional cu lucrările lor, cuprinzând o hartă a României Mari confecționată din plastilină, ecusoane tematice, desene și picturi cu tema „1 Decembrie“, transmițând, la final, și mesajele lor pentru țară, precum și semnificația acestei zile pentru fiecare dintre ei. Manifestările s-au încheiat cu un program de cântece, dansuri și scenete.

Irina NASTASIU