* Casa de Sănătate a refăcut calculele după ce ministrul Sănătăţii a stabilit o altă formulă de finanţare şi a condiţionat managerii cu internări „de zi”
* Şefii spitalelor din Roman şi Târgu Neamţ sunt îngrijoraţi că bugetul a coborât sub cel asigurat anul trecut
* Managerul spitalului judeţean se declară mulţumit
Valorile de contract stabilite de casa de sănătate pentru funcţion area spitalelor din Neamţ în acest an au fost modificate ieri, chiar înainte de semnarea contractelor de finanţare. Modul prin care CAS Neamţ a împărţit banii nemulţumeşte majoritatea managerilor de spitale din judeţ întrucât schimbarea modalităţii de calcul şi unele condiţionări le-au scăzut considerabil fondurile stabilite iniţial. Cu alte cuvinte, banii şi aşa erau puţini, puţin peste 67 milioane de lei pentru perioada aprilie-decembrie 2013, iar acum, după modificarea normelor de aplicare a Contractului Cadru, recalcularea a scăzut şi mai mult finanţarea pentru unele spitale.
„Eu, unul, nu sunt mulţimit de valoarea de contract, pentru că este chiar mai mică decât cea alocată anul trecut, în condiţiile în care salariile au crescut, utilităţile s-au scumpit cu 10-15% şi aşa mai departe. Ca să nu mai spunem de medicamente, care de asemenea s-au scumpit. Deocamdată, bolnavii nu vin cu tratamente de acasă, dar nu mă pot pronunţa cum va fi pe viitor… Şi mai avem problema acreditării. Suntem programaţi pentru acreditare în 2014 şi mai avem de făcut o serie de investiţii. De unde bani pentru reparaţii, pentru modernizări? La bani europeni nu putem spera pentru că sunt strict pentru spitale de urgenţă, iar la bugetul local tot am apelat. O să facem apel şi la consilierii judeţeni să ne ajute, pentru că spitalul nostru nu deserveşte doar târgnemţenii, ci şi locuitorii comunelor arondate, respectiv peste o sută de mii de locuitori”, ne-a declarat dr. Ionuţ Florin Apostoaie, managerul Spitalului Orăşenesc Târgu Neamţ.
Şi managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman este revoltat de noua modalitate de calcul care, iată, i-a diminuat finanţarea cu două miliarde de lei vechi: „Am înţeles că domnul ministru al Sănătăţii vrea să punem acent mai mare pe internările de zi, pe servicii medicale în ambulatoriu, şi ne vom conforma. Doreşte ca până la 30% din spitalizări să fie de zi. Asta e. Vom face şi noi cum vom putea mai bine pentru ca bolnavii să nu aibă de suferit”, ne-a declarat Elena Cătălina Pălăncianu, şefa spitalului romaşcan.
Pe dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, îl mulţumeşte finanţarea stabilită de CAS Neamţ şi este de principiul „trebuie să facem ce trebuie, nepărăduind banii”. Susţine că valoarea de contract stabilită de CAS este bună în condiţiile în care activitatea este susţinută şi din fonduri proprii, şi cu bani de la Consiliul Judeţean şi se mai capătă cu câte ceva şi din sponsorizări.
Zilele următoare vor fi încheiate contractele cu CAS, indiferent dacă managerii sunt sau nu mulţumiţi de banii alocaţi. Le va rămâne speranţa că spre sfârşitul anului vor mai obţine nişte bani la rectificarea bugetară.
Spitalele au prioritate absoluta . Este nedrept ce se intampla cu sanatatea romanilor , cumva trebuiesc adunate fonduri.
Sanatatea, Agricultura si Educatia au prioritate urgenta, numai astfel se pune Romania pe picioare.