Și-a dat foc la casă și s-a spânzurat în pod

foc-10*Pompierii au găsit cadavrul după ce au stins incendiul

Un incendiu izbucnit ieri dimineață la o casă avea să dezvăluie o tragedie în familia unor localnici din comuna Săbăoani. Vecina a fost cea care a sunat la 112, la ora 8:48, știind că la acea oră proprietarii sunt la serviciu, după ce a văzut flăcări ieșind din acoperiș. În scurt timp la locul dezastrului au ajuns un ofițer și 7 subofițeri cu două autospeciale, de la Detașamentul de pompieri Roman. „Militarii au constatat că incendiul cuprinsese o cameră, iar podul casei era inundat cu fum și au lichidat incendiul după circa o oră și jumătate. Au ars toate bunurile din cameră și aproximativ doi metri pătrați din tavan și câteva scânduri din acoperiș“, a declarat sublocotenentul Maricel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Militarii au avut parte de o surpriză macabră când au urcat în pod să stingă focarele de incendiu. „Cauza incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere. În pod a fost descoperit cadavrul proprietarului, spânzurat“, a precizat sursa citată.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost preluat de echipajul de la medicina legală și transportat la morgă pentru necropsie. Cel mai probabil, gestul bărbatului de a se sinucide va fi confirmat de medicii legiști, iar poliția a deschis un dosar de moarte suspectă.

Cristina IORDACHE