O casă din satul Viişoara, comuna Alexandru cel Bun, s-a transformat în scrum, în seara de 4 octombrie, după ce proprietarul i-a dat foc, supărat pe soţia care-şi luase luman-n cap cu tot cu copii, ca să scape de asemenea om.
„La fața locului s-au deplasat treisprezece pompieri militari cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu o ambulanță SMURD(EPA) din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ. Concomitent cu acest fapt a fost anunțat despre eveniment și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Alexandru cel Bun, care a intervenit cu doi pompieri voluntari. La sosirea la fața locului pompierii militari pietreni au constatat faptul că, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul locuinţei, pe o suprafață de aproximativ 160 mp şi la acoperişul unei anexe.
În urma evenimentului au ars acoperişul, realizat din bârne de lemn cu învelitoare din ţiglă, pe o suprafaţă de aproximativ 160 mp, două motociclete şi aproximativ 36 mp din acoperişul anexei casei de locuit, realizat din lemn cu învelitoare din tablă.
Echipajul SMURD a acordat primul ajutor mamei proprietarului locuinţei, o bătrânică de 89 de ani, care a făcut atac de panică. Femeia a fost transportată la UPU Piatra Neamţ.
Pompierii au stabilit cauza probabilă de producere a incendiului,,folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.
Geanina NICORESCU