Și-a tăiat copacii, dar fără marcaj

busteniPoliţiştii au prins într-o singură zi trei nemţeni care au tăiat ilegal pădurea

Miercuri, 10 iunie, în urma mai multor acţiuni, poliţiştii nemţeni au confiscat câţiva zeci de metri cubi de buşteni depistaţi a fi fost tăiaţi legal. În curtea unui bărbat din Dămuc, oamenii legii au găsit 37 de brazi tăiaţi din pădurea pe care o deţine. „Polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Dămuc s-au sesizat din oficiu despre faptul că în data de 08.06.2015, un bărbat de 48 de ani din localitate s-a deplasat în punctul Făgeţel-Pârâul Frunţii din comună, iar din pădurea proprietate privată a tăiat și sustras de pe picior, în stare verde şi nemarcați, un număr de 37 arbori de esenţă răşinoase, pe care i-a transportat la domiciliul său unde i-a folosit în gospodăria sa. Bărbatul este cercetat pentru infracţiunile de tăiere ilegală şi furt de arbori”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

La Grinţieş, poliţiştii şi pădurarii au găsit la un gater peste 12 mc de buşteni de brad nemarcaţi. „Echipa de control a identificat pe Pârâul Grințieșul Mic, la aproximativ 4 km de DN15, cantitatea de 12,1 mc de lemn rotund rășinoase, care nu prezenta amprenta ciocanului silvic. Lemnul era depozitat în incinta unei instalații de debitat material lemnos, proprietatea unui bărbat de 42 de ani, din Ceahlău”, a mai spus oficialul. Patronul a fost amendat cu 2.000 de lei pentru deținerea de material lemnos fără documente legale de proveniență, iar lemnul, în valoare de 3.600 de lei, a fost confiscat.

Miercuri seara, polițiștii din Poiana Teiului, cu ocazia unui control în trafic privind circulaţia materialului lemnos, au identificat pe DN 15, în localitatea Poiana Largului, o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 de ani, din Grințieș, ce transporta cantitatea de 4,32 mc lemn foc răşinoase fără a avea aviz de însoţire sau documente comunitare echivalente acestuia. În cauză s-a dispus confiscarea celor 4,32 mc lemn foc răşinoase și predarea în custodia Ocolului Silvic Poiana Teiului. Totodată a fost sancționat conducătorul auto cu amendă de 2000 lei.

Croistina IORDACHE