La început de Mărţişor, în fiecare an, Biserica Ortodoxă prăznuieşte la 9 martie, iar cea Apuseană la 10 martie, pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici. Actele martirice nu relatează că ei au trăit pe vremea împăratului păgân Licinius (308 – 324) care, ca şi ceilalţi împăraţi romani, a persecutat pe creştini, şi că erau originari din Capadocia (Asia Mică), slujind oastea romană în cetatea Sebastia din Armenia.
Aflând comandantul lor, Agricolae, că toţi sunt creştini, au fost pârâţi dregătorilor, care au încercat să-i înduplece să renunţe la credinţa lor în Iisus cel răstignit şi înviat. Au fost de îndată aruncaţi în temniţa cetăţii unde, prin torturi şi promisiuni viclene, au fost îndemnaţi să abjure credinţa creştină, dar toate încercările au rămas fără rezultat. Hristos era cel care îl întărea şi lumina în întunericul şi chinurile temniţei.
Cruzii dregători au poruncit atunci ca ei să fie dezbrăcaţi şi băgaţi într-un iezer îngheţat din apropierea oraşului. Unul dintre ei, nemaisuferind gerul de afară, a primit să aducă jertfă idolilor, dar, intrând în baia caldă anume pregătită ca recompensă, a murit îndată. Noaptea, unul din paznicii lor a avut o vedenie: din cer, Hristos şi sfinţii îngeri puneau pe capetele fiecăruia dintre ostaşii martiri o cunună. Luminat fiind de Sus, paznicul s-a mărturisit pe sine a fi creştin şi, intrând în iezerul îngheţat, s-a alăturat celorlalţi pătimitori şi astfel s-a întregit numărul de 40.
După ce şi-au dat sfintele suflete (9 martie 320), trupurile lor îngheţate au fost arse spre a nu fi luate şi venerate de creştini. Totuşi, creştinii evlavioşi au adunat în mare taină cenuşa. În biserica mănăstirii Xiropotamul din Sf. Munte Athos, ce are hramul Sfinţilor 40 de mucenici, se păstrează şi astăzi, cu mare veneraţie, rămăşiţe din cenuşa amestecată cu pământ şi sânge de la locul de unde au pătimit Sfinţii Martiri.
Preot prof. Dumitru CHIŢIMUŞ
