Sfaturi pentru grădină: plantarea răsadurilor

*Secrete pentru legume gustoase și sănătoase *În Neamț se cultivă cu legume 4.550 ha, în spații protejate și în câmp

 O producție mare de legume sănătoase pornește de la calitatea răsadurilor și alegerea momentului oportun pentru plantarea lor. Fie că vorbim de cultura de legume în câmp sau de cultura legumelor din sere ori solarii. Pentru ambele tipuri de culturi sunt câteva sfaturi și trucuri general valabile pentru plantarea corectă a răsadurilor, ca să obținem producții mari de legume gustoase și de cea mai bună calitate.

Prin condițiile pedoclimatice specifice, agricultura nemțeană este mai puțin pretabilă legumelor. Asta nu înseamnă că nu avem și astfel de culturi agricole. Pe suprafețe mai mari ele se regăsesc mai cu seamă în zona Romanului. Culturi de câmp, dar și în sere și solarii. Pe total, în județ, sunt înființate 1,6 hectare de sere și 7,3 hectare de solarii. În câmp se cultivă anual peste 4.550 hectare cu legume.

*Plantarea în spații protejate sau în câmp

Plantarea se face atunci când răsadurile au ajuns la anumiți parametri de dezvoltare: au vârsta cuprinsă între 55 și 77 de zile la tomate și de 60-80 de zile – ardei. Pentru legumele în câmp, se așteaptă până când nu mai există nici un risc de brumă, iar în sol temperatura depășește 10 grade Celsius la adâncimea de 10-15 cm unde vor fi rădăcinile plăntuței. Plantarea răsadurilor în câmp sau în grădină se face în perioada 15 aprilie – 1 mai, în funcție de zonă. În afară de roșii și de vinete, care se pun mai adânc în pământ, la restul culturilor se va păstra nivelul de adâncime cu cel din răsad. Respectați densitatea recomandată la hectar. Odată plantate răsadurile de legume, este riscant pentru viitoarea cultură să se mai facă răriri.

Diferența de timp dintre plantarea în spații protejate și cea din câmp este de circa o lună. În aprilie se înființează culturile în solarii, cu răsaduri semănate în ianuarie, iar în câmp se realizează culturile la începutul lunii mai, cu răsaduri semănate mai târziu, în prima decadă a lunii martie. Există culturi de leguminoase care se înființează direct prin sămânță.

*Irigarea și fertilizarea

Succesul unei culturi de legume depinde de irigarea și fertilizarea acestora. Irigarea se poate face cu ajutorul benzii de picurare cu distanța dintre picurători de 20 cm, o metodă ce permite aprovizionarea fiecărei plante cu o cantitate optimă de apă, în funcție de necesarul de moment, precum și dozarea exactă a cantităților de îngrășăminte administrate în funcție de necesarul plantei. Atenție doar ca liniile de picurare să treacă fix pe lângă răsad, pentru ca acesta să beneficieze de tot aportul de apă.
Pentru o dezvoltarea optimă a plantei, aprovizionarea cu apă, irigarea, trebuie să se facă constant, pe cât posibil în fiecare zi, întotdeauna dimineața, cu o cantitate de apă corelată cu faza de dezvoltare a plantei și condițiile de mediu. Mai puțină apă sau chiar deloc dacă temperaturile sunt extrem de mici. Mai multă, chiar de două ori pe zi, dacă vremea este extrem de caldă. Planta are nevoie permanent de apă, iar utilizarea tehnologiei de irigare prin picurare face posibilă irigarea constantă fără crearea problemelor legate de suprasaturarea solului cu apă și sufocarea rădăcinilor, tasarea solului.

Păstrați o rezervă de răsaduri pentru a le înlocui pe cele care, din diferite motive, nu se prind.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU