Sfaturi pentru grădină: îngrijirea mușcatelor

12/08/2016

Tina-Mușcate*Mușcatele sunt cele mai populare și mai răspândite flori din lume

Mușcata este una dintre cele mai populare și mai răspândite flori din lume, care poate colora orice balcon, grădină sau terasă. Planta nu este pretențioasă și se adaptează în aproape orice condiții. Dacă vrei să înveselești balconul, fereastra sau orice alt loc scăldat de soare, atunci mușcata este cea mai buna opțiune. Mușcatele de talie înaltă sunt potrivite pentru parcuri și în grădini, iar pentru balcon, cele curgătoare. Trebuie alese plantele sănătoase, cu frunze verzi, fără urme de boală.

Merită să îți impresionezi musafirii cu mușcatele vesele din fereastră, balcon, terasă sau grădină, cu flori de toate culorile. Iată câteva sfaturi pentru a avea cele mai frumoase mușcate, mereu înflorite.

*Nu le priește umbra!

După ce le-ai cumpărat, mușcatele se pun imediat în jardiniere ori ghivece spațioase, care au orificii pentru scurgerea apei. Ghiveciul trebuie să fie încăpător, în raport cu specia de mușcată pe care vrei să o plantezi. Dar să nu fie de culoare neagră pentru mușcatele plantate la exterior, deoarece se supraîncălzesc la soare. La mușcatele care cresc foarte mult și au rădăcinile ieșite, trebuie mutate în ghivece mai mari, altfel se usucă.

Mușcatele nu sunt greu de întreținut, au nevoie de curățarea frecventă de flori și frunze uscate, pentru a putea înflori cât mai des. În plus, curățarea are și rolul de a preveni apariția ciupercilor, care se pot dezvolta pe părțile moarte ale plantei.

Mușcatele cresc foarte bine atât într-un pământ de grădină, cât și într-un amestec îmbogățit cu turbă și nisip. La mușcatele care au iernat în casă trebuie schimbat pământul doar de la suprafață. Trebuie tăiate tulpinile bătrâne până la jumătate din înălțime, pentru a favoriza apariția de noi lăstari și, normal, mai multe flori.

Mușcatele nu vor înflori prea frumos și vor fi mai sensibile la boli, dacă sunt puse la umbră. La umbră, mușcatele vor face mai multe frunze decât flori. Dăunătorii se combat cu insecticide, iar bolile cu fungicide, ambele se găsesc la magazinele specializate pentru flori.

 * Sunt foarte sensibile la umezeală mare!

Toate speciile de mușcate sunt foarte sensibile la umezeală mare și pot putrezi la bază din cauza excesului de apă. Deoarece au frunze cu perișorii, mușcatele trebuie udate doar la rădăcină. Apa cu care se udă mușcatele ar fi bine să fie fiartă și răcită întâi, pentru a înlătura excesul de fluoruri.

Udarea mușcatelor în perioada de vară se face de 2-3 ori pe săptămână, iar dacă sunt ținute în plin soare mai multe ore, trebuie udate zilnic, doar dimineața. Trebuie evitată udarea de după-amiază în perioada verii, când soarele este extrem de puternic și există riscul să opărești rădăcinile. Ideal este să uzi mușcatele dimineața sau seara. Periodic, poți face și câte un duș plantei, acest lucru o va răcori fantastic după o zi caniculară.

*Au nevoie de o perioadă de repaus!

Pentru un aspect estetic cât mai plăcut al plantei este nevoie fertilizare regulată. O dată la două săptămâni, din luna aprilie până în luna septembrie, adaugă în apa de udare îngrășământ lichid special pentru mușcate. Nu uita să protejezi mușcatele și de curenții puternici de aer.

La mijlocul verii, după perioada intensă de înflorire, mușcatele se lasă 5-6 săptămâni în repaus, adică trebuie să le uzi mai rar și să nu le mai fertilizezi. Această perioadă face parte din ciclul biologic al tuturor speciilor de mușcate.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU