*Culoarea se poate „ajusta“ după plac
Minunatele hortensii te vor bucura cu flori până toamna târziu, dacă știi să ai grijă de ele. Deși le găsești la ghiveci, hortensiile sunt plante care se simt mult mai bine afară, în grădină. Așa că dacă stai la bloc, e preferabil să le ții pe balcon, unde să le asiguri suficient aer. Superbele hortensii pot deveni locuitori permanenți ai grădinii tale, dacă iei în considerare câteva sfaturi simple despre creșterea, întreținerea și înmulțirea lor. Și ca să înțelegi de ce nu înflorește hortensia, fie că o ai în grădină sau pe balcon, prezentăm cauzele și soluțiile de remediere.
Lipsa florilor la hortensii poate fi cauzată de prea multă umbră. Hortensiilor le priește soarele de dimineață, deci locurile unde ai soare doar până în prânz. Așa că, dacă o ții pe pervaz sau balcon unde bate soarele toată ziua, vezi cum faci să o muți. În grădină, le place umbra parțială. Este ideal să le plantezi în partea de nord și est a grădinii, ca să beneficieze de umbra asta.
Udarea este o problemă pentru lipsa florilor la hortensii. Există tentația să punem mai multă apă, mai ales că hortensia este o plantă mare. Pe timp de vară au nevoie de apă mai multă și vor fi udate de două ori pe săptămână, iar toamna o dată pe săptămână.
*Florile nu se taie, se lasă să se usuce!
Florile hortensiilor nu se taie și nici nu se îndepărtează. Se lasă să se usuce până vor cădea de la sine sau se intervine în anul următor pentru curățarea lor. În caz contrar, în următorul an nu mai înflorește abundent.
Dacă ții hortensia pe balcon, ai grijă să-i asiguri suficient aer. Mulți cred că doar lipsa apei sau luminii dăunează plantelor, contează și cantitatea de oxigen. În plus, fiind o plantă de grădină, trebuie acomodată cu ciclurile de zi-noapte, respectiv contrastul de temperaturi din perioada toamnei. La o temperatură mereu constantă, va trăi, dar nu va înflori.
Ca să o ajuți înflorirea, poți găsi un îngrășământ special pentru hortensie. La început de toamnă, adaugă cam 25-40 de grame pentru o singură plantă. Acest îngrășământ este bogat în magneziu, care ajută planta să aibă și un colorit frumos. Atenție! Să te ferești de îngrășămintele cu azot. Acestea stopează înflorirea.
Cea mai bună perioadă pentru plantarea hortensiilor este toamna, de la jumătatea lunii septembrie până la finalul lunii octombrie. Nu planta niciodată hortensii în toiul verii!
Una dintre afecțiunile cele mai frecvente ale hortensiilor se manifestă prin apariția unui mucegai sub formă de pulbere, care se poate observa cu ochiul liber, pe frunze. Acesta poate fi înlăturat cu ajutorul unei soluții fungicide.
*Poți alege culoarea florilor
Un lucru deosebit de interesant la hortensii este acela că nuanța florilor nu este determinată doar de specie, ci și de pH-ul solului. Acest lucru înseamnă că, într-o oarecare măsură, avem posibilitatea de a alege culoarea viitoarelor flori! Plantate într-un sol acid, florile vor avea o nuanță albăstruie, în vreme ce dacă sunt plantate într-un sol alcalin, florile vor căpăta nuanțe de roz sau roșu. Daca nu știi ce să faci pentru ca florile să devină roz, îngroapă toamna, odată cu săpatul, o cantitate mică (câteva sute de grame la 3 m pătrați) de var în jurul plantei. Pentru flori de culoare albăstruie, procedează la fel, dar înlocuiește varul cu scoarță de copac, coji de fructe și rumeguș. Cea mai răspândită și mai încărcată de semnificații dintre specii este hortensia roz.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU