Sfaturi de la pompierii nemțeni pentru evitarea neplăcerilor de Paște  

 

După perioada în care cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au derulat instruiri cu reprezentanții lăcașurilor de cult din Neamț de ambele rituri, acum este util să reamintim câteva reguli ce vor ține neplăcerile departe în această perioadă. Este bine să urmăm aceste recomandări, întrucât statisticile ultimilor ani arată că cele mai multe incendii se produc în ziua premergătoare și pe parcursul celor trei zile de sărbători pascale (7 incendii în anul 2007, 8 în anul 2008, 9 în anul 2009, 14 în anul 2015 și 11 incendii în anul trecut).

În perioada Sfintelor Sărbători de Paște, credincioșii se vor afla în lăcașurile de cult pentru a primi Lumina Învierii Domnului. Pentru ca aceste momente de rugăciune și apropiere de Dumnezeu să fie petrecute în liniște și siguranță, pompierii nemțeni recomandă populației, dar și slujitorilor bisericilor, respectarea următoarelor măsuri privind apărarea împotriva incendiilor:

– Accesul credincioșilor în incinta lăcașului de cult să fie permis în limita capacității bisericii;

– În condițiile unui număr foarte mare de credincioși, se recomandă desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;

– Menținerea ușilor de acces/evacuare în poziție deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;

– În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn, nu se va permite aglomerarea credincioșilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente și prezintă un risc foarte mare de incendiu;

– Evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/ renovare și interzicerea desfășurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;

– Desemnarea, de către preoți, a unor persoane responsabile, cu atribuții de supraveghere atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii (stingătoare de incendiu);

– Enoriașii vor menține o distanță de siguranță față de cei din jurul lor, pentru a evita contactul dintre lumânări și hainele sau părul acestora;

– Depunerea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), în exteriorul lăcașelor și la distanța de siguranță față de elemente combustibile;

– Efectuarea, prin grija personalului clerical de la biserici și mănăstiri, a unei verificări după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de inițiere a unui incendiu: stingerea lumânărilor la terminarea activităților și evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii, deconectarea aparatelor electrice și a instalației de iluminat;

– Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase, se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență sau să împiedice accesul la hidranții exteriori de incendiu.

– Supravegherea permanentă a copiilor pe timpul desfășurării slujbelor;

 

În cazul izbucnirii unui incendiu pe timpul slujbelor religioase se recomandă:

 

– să nu intre în panică și să își păstreze calmul;

– să anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;

– să acorde prioritate la evacuare copiilor și femeilor;

– să identifice și să utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;

– să permită accesul forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.

 

La sosire acasă după slujba de Înviere, recomandăm:

 

– amplasarea lumânărilor aprinse în suporturi stabile, la distanțe de siguranță față de materialele combustibile;

– copiii nu vor fi lăsați nesupravegheați în încăperile în care se află lumânări/candele aprinse;

– stingerea lumânărilor/candelelor în momentul în care se merge la culcare.

Cu speranța că recomandările noastre vă vor fi de folos, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț vă urează ca Sfintele Sărbători Pascale să vă aducă multă sănătate, pace și lumină în suflet!

Cristina IORDACHE