Vremea va avea un puseu de vară caniculară. Astăzi, la Piatra Neamț vor fi temperaturi sufocante, care, la amiază, vor trece de 31 de grade Celsius. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, până în data de 7 august, vremea va deveni caniculară în sudul și sud-estul țării. În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei și în sudul Moldovei, în orele amiezilor, se vor înregistra local temperaturi maxime de 35…36 de grade Celsius, izolat 37 de grade Celsius în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în zonele de câmpie (cu precădere în Câmpia Română), iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și, posibil, va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Ieri după-amiază, la Piatra Neamț și Roman se înregistrau câte 29 de grade Celsius. În județ, la Târgu Neamț era cel mai cald, respectiv 30 de grade Celsius. Mâine, în orașul de sub poalele Pietricicăi temperatura diurnă a aerului va urca până la 26 de grade Celsius. Cerul va fi variabil.
V. ANDRIEȘ