Service-uri amendate pentru că nu oferă garanţie la lucrări

service* „Solicitarea unui deviz vă ajută să estimaţi costurile şi nu vă angajează”, susţin comisarii OPC

* S-a dispus şi măsura opririi temporare a prestării service-ului la 72  operatori

Lipsa acordării de termene de garanţie pentru serviciile prestate este una dintre nenumăratele pobleme depistate de comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ în cadrul controalelor întreprinse zilele trecute, la service-urile auto. Din totalul operatorilor economici verificaţi, 60% au dovedit abateri de la lege.

În cadrul controlului tematic, desfăşurat la nivel naţional, au fost verificaţi 625 operatori economici constatându-se abateri la 371 operatori, reprezentând   59,36%, din cei controlaţi. Pentru abaterile constatate s-au aplicat 419 sancţiuni, dintre care 215 amenzi contravenţionale în valoare totală de  65.690 lei şi 204 avertismente. S-a dispus şi măsura opririi temporare a prestării service-ului la 72  operatori economici, reprezentând   19,41% din operatorii cu abateri.

Printre abaterile constatate la service-urile din Neamţ se numără lipsa afişării orarului de funcţionare. Comisarii OPC sfătuiesc potenţialii clienţi ca înainte de a lăsa într-un SERVICE autoturismul, să se asigure  că acesta funcţionează legal şi este autorizat de RAR pentru această activitate. Foarte important de menţionat, potrivit comisarilor, este că preţurile sunt libere, astfel că pot varia de la o societate la alta. Service-urile care au personal deosebit de calificat şi au o dotare tehnică specialp, deosebită pentru reparaţii, pot să practice tarife mai mari.

„Informaţi-vă în prealabil asupra tarifelor înainte de a lăsa autoturismul şi nu ezitaţi să solicitaţi şi un deviz estimativ al intervenţiei. Trebuie ştiut că service-urile sunt obligate să afişeze preţurile cu TVA într-o manieră vizibilă şi lizibilă în zona de recepţie a clientelei şi să precizeze modul de calcul utilizat -ora fizică sau baremurile de timp / ora tehnologică pentru reparaţii furnizate de producător. Service-ul este obligat să furnizeze o factură, care este emisă în dublu exemplar, originalul fiind remis clientului însoţit de chitanţă (formularul fiscal) sau chitanţă eliberată de POS (la plata cu card). Dacă factura vi se pare excesivă ca valoare, solicitaţi o verificare, cu catalogul de operaţii tehnologice, cu ajutorul personalului.

În cele mai multe cazuri, acesta se găseste sub forma unui fişier informatic în programul de editare al facturii.  Solicitarea unui deviz vă ajută să estimaţi costurile şi nu vă angajează. Dacă devizul este semnat de ambele părţi, el se poate transforma astfel într-un contract comercial şi trebuie să se emită o notă de comandă pentru reparaţie. Subliniem că pentru piesele de schimb utilizate de service la reparaţie, din stocurile proprii, se acordă garanţie conform Legii 449/2003 ( r 1 ) privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate lor. De asemenea, pentru intervenţia realizată (manopera)  , conform OG nr. 21 / 1992 (r2 ) privind protecţia consumatorilor obligă operatorul economic să acorde o garanţie. Fiecare societate aplică propria politică comercială faţă de clienţi referitor la durata acestei garanţii”, se arată în comunicatul emis de ANPC.

În  cazul existenţei unei nemulţumiri reale, privind reparaţia efectuată, consumatorii trebuie, însă,  să încerce întâi o rezolvare pe cale amiabilă…

Geanina NICORESCU