Sentinţe în dosarul „Bomba” / 15 ANI DE ÎNCHISOARE PENTRU TERORISM!

ovidiu popa bomba 2013

* atât a primit ieri, la Curtea de Apel Bacău, Ovidiu Popa, unul din cei tocmiți de Puiu Mironescu să arunce în aer mașina lui Bogdan Mararu * al doilea inculpat care și-a recunoscut vina a primit și el 7 ani de închisoare * Puiu Mironescu şi ceilalţi trei acuzaţi în dosarul „Bomba” rămân la judecată

 

Ieri s-au dat primele sentinţe în al doilea mare proces cu români judecaţi pentru terorism, după cel încheiat în 2007 prin condamnarea la 18 ani de închisoare a lui Dragoş Ciupercescu, autorul atentatului de la Liceul Jean Monet din Bucureşti.

Tribunalul Bacău a decis că Ovidiu Popa (31 de ani) şi Emil Cristofor (30 de ani), ambii din Târgu Ocna, judeţul Bacău, să execute 15 şi respectiv 7 ani de închisoare pentru terorism, nerespectarea regimului materiilor explozive, asociere în vederea săvârşirii actelor de terorism, tentativă de omor calificat şi distrugere, plus deţinere de droguri în cazul lui Emil Cristofor, care avea asupra lui 42 grame de cannabis în momentul acţiunii. Sentinţa dată în condiţiile în care cei doi au recunoscut acuzaţiile şi nu au mai cerut nimic în favoarea lor le-a adus principalul beneficiu, acela al reducerii cu o treime a pedepsei, tocmai datorită atitudinii lor. Nici nu ar fi avut ce demonstra, atâta vreme cât au fost prinşi în flagrant de oamenii legii care aveau grupările interlope în atenţie de ceva timp. Era în noaptea de 10 spre 11 februarie 2013,când cei doi au montat o bombă artizanală cu un kilogram de trotil la maşina lui Bogdan Mararu. Prinderea „locotenenţilor” lui Puiu Mironescu în plin „proces” revanşard şi exploziv de această dată, cu posibilitatea multor victime şi pagube materiale, a fost posibilă datorită profesionalismului oamenilor legii care au colaborat exemplar şi au folosit eficient informaţiile furnizate de servicii. Ulterior, furnizarea probelor incriminatorii, după ce toţi cei şase atacatori îl luaseră pe NU în braţe, a fost o chestiune de timp.

Magistraţii băcăuani au dat aceste pedepse după ce au schimbat încadrarea juridică a faptelor celor doi, aşa încât judecarea şi condamnarea lor s-a făcut din prisma acuzaţiei directe de terorism, drastic pedepsită de legea specială de combatere a terorismului existentă din 2004. Asta a şi fost miza acuzării pentru a obţine pedepse mult mai mari. DIICOT Neamţ a şi cerut instanţei de la bun început ca procesul să se desfăşoare cu uşile închise, având în vedere natura informaţiilor clasificate ce urmau a fi vehiculate. Pornită ca o vendetă între clanurile interlope conduse de Puiu Mironescu şi fostul lui prieten Bogdan Mararu, acţiunea „Bomba” s-a dovedit în final o piatră de încercare pentru instituţiile destinate să ţină sub control inclusiv teroriştii locali. Modul în care au gestionat acest ultim episod de rivalitate între interlopi dovedeşte că toate aceste instituţii au trecut testul şi că orice altă încercare viitoare de a zgudui tihna comunităţii a altor indivizi care-şi fac legi proprii este sortită eşecului.

Puiu Mironescu, cel care a instrumentat răzbunarea împotriva lui Bogdan Mararu pentru că acesta a plătit un moldovean să-l asasineze, în atentatul din noiembrie 2012 din Bucureşti, nu a recunoscut nimic din acuzaţiile procurorilor. Ba mai mult, la ultimul termen în proces, de acum o săptămână, el a recuzat judecătorul, iar mâna lui dreaptă, Daniel Pădurariu, a contestat procurorul care i-a trimis în judecată. O parte importantă din probele acuzării vin chiar de la Daniel Pădurariu, care după ce a negat vehement implicarea sa, a relatat la anchetă cu lux de amănunte cum a ajuns să-i execute ordinul lui Puiu Mironescu, faţă de care avea nu doar datorii băneşti, ci şi morale. Aşa că a acceptat să-i găsească acestuia băieţi capabili să mânuiască explozibil şi destul de motivaţi pentru se implica în uciderea în aşa manieră a lui Bogdan Mararu. A luat legătura iniţial cu Ovidiu Popa, exact omul de care avea nevoie, şi apoi i-a găsit şi pe ceilalţi executanţi – Emil Cristofor, Cosmin Irinel Lăcătuş (29 de ani) şi Petrică Jîtaru (34 de ani), ultimii doi tot de la Târgu Ocna. Şi aceştia au înţeles rapid, la anchetă, că dacă recunosc şi spun ce au făcut vor scăpa mai uşor. Dar, între timp aceştia au ratat şansa pe care ceilalţi doi au fructificat-o şi rămân acum să fie judecaţi şi în final condamnaţi la ani mult mai mulţi de închisoare. Şi cu slabe şanse de a ieşi din puşcărie mai repede. Procesul celorlalţi patru terorişti va continua la Tribunalul Bacău, iar Ovidiu Popa şi Emil Cristofor vor mai fi pomeniţi doar la stabilirea cuantumului daunelor pe care le vor avea de achitat lui Bogdan Mararu. Acesta, în calitate de parte vătămată în acest dosar, a cerut instanţei să-i acorde despăgubiri de 500.000 de euro.

Cristina IORDACHE