Sentință definitivă: 10 ani pentru că și-a ucis în bătaie socrul imobilizat

sentintă tineriAlfons Aniței, 45 de ani, din Botești, rămâne să execute cei 10 ani de închisoare pentru crimă stabiliți ca pedeapsă de Tribunalul Neamț. Bărbatul a atacat sentința, dar Curtea de Apel Bacău i-a respins recursul de la primul termen și a închis dosarul.

Nemțeanul a fost găsit vinovat de uciderea socrului său, în vârstă de 63 de ani, imobilizat în scaunul cu rotile. Fapta a avut loc în seara de 20 iulie 2015. Aniței a mers la socrii pentru a-și aduce nevasta înapoi acasă. Acesta era sătulă de certurile și scandalurile din ultima vreme, de bătăile pe care i le administra soțul și încerca să scape, ascunzându-se la părinți. Când Aniței a ajuns la părinții nevestei, socrul său a început să îi dea câteva sfaturi și când a ajuns la reproșuri, ginerele s-a înfuriat atât de tare, că nu s-a mai controlat: a luat o scândură și, convins că necazurile lui conjugale sunt întreținute de socru, l-a luat la bătaie, deși acesta nu se putea mișca din scaunul cu rotile și l-a lovit, mai ales peste cap, până l-a omorât. (C.I.)