„Un creştin deznădăjduit nu mai e creştin, nu mai are forţa credinţei”
– Dar pînă la înţelegerea veşniciei din suflet, omul nostru se confruntă cu problemele cotidiene, cu necazurile de fiecare zi …
– Necazurile sunt ale omului, încă de la căderea din Rai ele l-au însoţit. Fără necazuri omul ar uita de Dumnezeu, ar uita de ţinta călătoriei sale pe lumea asta. Şi în cărţi, ca să ajungă la îndeplinirea misiunii sale eroul trece prin multe necazuri. Aşa şi creştinul are o misiune, are un capăt la care trebuie să ajungă, de asta trebuie să treacă prin necazuri cu credinţă şi cu nădejde.
– Da, asta pare să fi pierdut românul, nădejdea … ! Ce este nădejdea?
– Păi, nădejdea este calitatea de bază a unui creştin … ! Dacă luăm faptele din Pateric, dacă luăm mai dincoace, faptele mucenicilor din închisorile comuniste, vedem că fără nădejde nu ar fi existat nici un liman. Dacă în închisorile comuniste, acolo unde creştinul a cunoscut limitele umilinţei şi ale suferinţei, românii noştri nu ar fi avut nădejde, acum nu ar mai fi fost nici unul în viaţă, nici unul nu ar mai fi ieşit viu. Dacă îţi pierzi nădejdea, uşor îţi pierzi şi viaţa.
– Ce spuneţi de românul deznădăjduit, de azi, care nu vede orizontul …
– Acuma depinde unde îşi fixează orizontul. Că dacă românul sau creştinul vrea să vadă orizontul până acolo unde nu-l ţin puterile, apoi va fi tot deznădăjduit.
– Creştinul are ceva în plus faţă de ceilalţi oameni, nădejdea …
– Da, nici un necaz nu ţine veşnic, nici un rău nu ţine veşnic. Cine ar fi crezut că va dispărea comunismul? Bă, comunismul e veşnic, va fi cât soarele de pe cer, spuneau unii. Dar iaca, soarele e la locul lui şi comunismul e pe cale să fie recunoscut ceea ce a fost de fapt, un regim criminal, anticreştin … Dar să revenim la nădejde. Rugăciunea este puntea cu care omul trece orice prăpastie, este calea de aflare a nădejdei. Ca să-l supună pe creştin, cei care zic că sunt la conducerea lumii trebuie să-i ia nădejdea, speranţa. Un creştin deznădăjduit nu mai e creştin, nu mai are forţa credinţei. Căci ce-i nădejdea? Este pilda lui Daniel aruncat în groapa cu lei pentru credinţa sa …! (…) Dacă Daniel nu ar fi avut credinţă, ar mai fi avut nădejde? Un creştin cu credinţă puternică, cu nădejde multă, devine exemplu pentru cel de alături. Dacă toţi creştinii ar fi uniţi în nădejde, nimic nu i-ar putea înfrânge.
– Ce se întâmplă cu omul care îşi pierde nădejdea?
– E carne de tun pentru oricare, şi pentru diavol şi pentru cei din jur. Un om fără nădejde e ca o haină nefolositoare. Nădejdea creştină e plină de înţelepciunea şi pilda lui Iisus Hristos. Sfântul Ioan Scărarul a spus că treptele de bază, ultimele spre mântuire, dintre cele treizeci şi trei descrise, sunt credinţa, nădejdea şi iubirea. Fără credinţă nu există nădejde şi fără iubire nu există credinţă. Aici se regăseşte deplin credinciosul nostru, în acest triunghi al credinţei, al nădejdei, al iubirii.
A consemnat Adrian Alui Gheorghe
(Din volumul „Semnele vremii noastre. 7 întâlniri cu Părintele Iustin Pârvu”, ediţie nouă, în pregătire)
Toata stima si respectul pentru.OMUL,PARINTELE- IUSTIN PARVU.-
Nimenini nu a facut [ca trebuia sa faca si alti preoti] macar 20% cat acest Duhovnic,atat pentru crestinii nemteni cat si pentru cei din toata tara.”Facetiva comori in cer, nu pe pamant”,scrie in Sfnta Scriptura.Cuvintele calme,calde,povatuitore numai pe Calea Adevarului,rostite de I.P.S. STARET IUSTIN PARVU sunt o pilda vie pentru noi .
Daca nu avem nadejde ,nu suntem cresini,cum spune DUMNEALUI.
Doamne!-Ajuta-ne pe noi pacatosii.
Multumim lui Dumnezeu ca am avut sansa ca impreuna cu sotul sa fim pret de cateva clipe in mai multe randuri in zona de influenta a aurei de vizionar a parintelui Iustin si ca suntem contemporani cu preasfintia sa. Este un adevarat inger pazitor, fie binecuvantat si Maica Domnului sa-l ocroteasca in istovirea sa de fiecare zi cu toti cei care-l viziteaza si-i cer binecuvantarea.