Recomandăm tinerilor cititori, și nu numai, cartea „Pollyanna. Taina mulțumirii“, de Eleanor H. Porter, apărută la Editura Nepsis, în traducerea lui George Alexandrescu.
Nuvela „Pollyanna“, scrisă în 1913 de îndrăgita scriitoare de literatură pentru copii Eleanor H. Porter, a înregistrat un succes remarcabil, reprezentând, de altfel, începutul unui lung șir de povestiri. În 1915, Porter a publicat partea a doua a cărții, „Pollyanna Grows Up“. Alte 11 cărți despre Pollyanna, numite „Cărțile mulțumirii“ („Glad Books“), au fost publicate de-a lungul timpului, cele mai multe fiind scrise de Elizabeth Borton sau Harriet Lummis Smith.
Ultima carte din această serie a fost publicată în anii ’90 de către Colleen L. Reece și se numește „Pollyanna Plays the Game“.
Despre această cuceritoare lectură, regretatul arhimandrit Teofil Părăian spunea: „Această carte am cunoscut-o în anul 1944. Aveam, pe atunci, cincisprezece ani. Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seamă prin tema ei. Din ea am aflat că un creștin trebuie să fie mereu mulțumit, pentru că Dumnezeu așa îl vrea pe om, să fie mulțumit. Citind această carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi mulțumit și, cu toate că nu mi-am urmărit mulțumirea în mod artificial, am avut în vedere totdeauna să mă mulțumesc cu ce mi-a rânduit Dumnezeu. Cartea mi-a plăcut mult atunci când am citit-o pentru prima dată și mi-a părut rău că n-am regăsit-o de-a lungul anilor ce au trecut, deși mereu m-am interesat de ea și am recomandat-o celor cu care am venit în legătură“. (I.N.)