Recomandăm cititorilor cartea „Luptă, rabdă şi vei trăi!”, de pr. Ionuţ Butoiu, apărută la Editura Grinta – Cluj Napoca, o lecţie exemplară şi un sprijin real pentru toţi cei care trec prin momente de cumpănă. În urmă cu câțiva ani, părintele Butoiu a suferit un accident, în urma căruia a rămas paralizat de la gât în jos. Medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de supraviețuire și chiar l-au declarat decedat, însă părintele Ionuț Butoiu și-a revenit complet, în mod miraculos. „Cazul părintelui Ionuţ Butoiu a fost făcut cunoscut în presa vremii, însă puţini l-au luat în seamă. A vorbi despre credinţa capabilă de a muta munţii şi despre puterea dumnezeiască tămăduitoare acolo unde medicina se declară neputincioasă, nu a reprezentat în ultimii ani un subiect demn de a fi expus publicului larg. Vindecarea tânărului preot a fost, în ochii multora, mai degrabă un eveniment senzaţional, şi nu rezultatul unei credinţe neabătute în ajutorul lui Dumnezeu şi în mijlocirea Maicii Domnului”, se arată în cuvântul introductiv al cărţii. Accidentul În vara anului 2008, Părintele Ionuţ Butoi, la momentul preot de caritate la Spitalul Municipal Câmpina, a avut un accident stupid, în timp ce se afla la Costinești, cu familia sa. Chiar în prima zi a sejurului, părintele a căzut de pe o piatră a unui dig și și-a fracturat coloana în zona cervicală, paralizând total de la gât în jos. „La doar o jumătate de oră după ce am ajuns pe plajă, am urcat pe un loc mai înalt pentru a avea o vizibilitate mai bună. Nu ştiu bine cum, în ce mod sau ce formă, dacă am căzut sau am plonjat în apă. Din câte îmi amintesc, am lovit apa cu capul în jos (…) Căderea mea a fost atât de violentă, încât, imediat după ce am atins apa, m-am lovit cu capul de nisip, iar corpul a alunecat inert, aşezându-se pe fundul apei, aproape fără viaţă în el.” Minunea Maicii Domnului După fractura cervicală, părintele a avut o revelație, intrând într-un dialog cu Maica Domnului. „Îmi amintesc că repetam o rugăciune, în timp ce prin gura mea intra din ce în ce mai multă apă. «Măicuţa Domnului, nu mă lăsa, Măicuţa Domnului, ajută-mă!» Repetam permanent această scurtă rugăciune, implorând mila divină pentru că doream cu disperare să trăiesc. (…) Îmi este teamă ca nu cumva cineva să mă creadă nebun, dar am simţit o Prezenţă; simţeam cum cineva mă atinge, mă mângâie şi îmi vorbeşte. Am crezut pe moment că delirez din cauza durerilor şi a disperării şi, din ce în ce mai tare, auzeam o voce feminină care îmi repeta în urechi: «Nu te teme, o să te scot de aici, dar mai întâi trebuie să vezi ceva în apă». Nu pot şi nici nu doresc să dau detalii despre ceea ce am trăit în apă. Vă spun doar că am văzut puntea dintre viaţă şi moarte, tabloul complet al vieţii mele, de când eram copil, până în momentul accidentului, precum şi ce se întâmplă după moarte, până la intrarea în mormânt. Simţeam tot mai adânc că mor şi că viaţa mea mai atârnă de-un fir de păr şi de-o fracţiune de secundă. Şi, când stăteam uluit şi înspăimântat, privind la ce mi se revela acolo, în apă, am auzit aceeaşi voce feminină, dar de data aceasta nu mai era o voce caldă şi blândă, ci o voce puternică, imperativă, obişnuită şi autorizată să poruncească, o voce care a strigat în apă atât de tare, încât mi s-a părut că tot ce era sub apă, şi în afara ei, a auzit. Vocea, cu siguranţă a Maicii Domnului, căci pe ea am chemat-o în rugăciunile mele, a poruncit: «Gata, acum să-l scoateţi afară.» Deodată, am simţit cum cineva sau ceva mă smulge de pe fundul mării; o forţă deosebită mă elibera din capcana întinsă de moarte…” Recuperarea Într-un târziu, părintele a fost scos din apă. Ajuns pe uscat, a început să aibă dureri cumplite. Iniţial, medicii nu i-au dat nicio șansă de a trăi, apoi lau anunțat că va rămâne paralizat toată viața. După mai multe intervenţii chirurgicale complicate, a urmat o perioadă de recuperare medicală grea. Însă, cu o voinţă de fier şi o credinţă fără margini în ajutorul Divinităţii, părintele Ionuţ Butoiu şi-a revenit, într-un mod minunat, vindecarea sa uluindu-i pe medici. După participarea la o slujbă a Sfântului Maslu, părintele Butoiu s-a ridicat în picioare, din scaunul cu rotile, trăind o altă mare minune, confirmată de toţi cei prezenţi. „După slujbă, am hotărât să stăm la o agapă frăţească pentru a respecta tradiţia împământenită la Câmpina. Familia mea şi toţi preoţii slujitori participanţi la Sfântul Maslu am mers să luăm masa împreună. Aici urma să aibă loc primul miracol de după plecarea mea din spital. Iată cum s-au petrecut lucrurile! Toţi cei prezenţi stăteau în picioare, iar eu, paralizat, şedeam în cărucior în capul mesei, încă sub efectul emoţiei trăite la Sfântul Maslu. Aşteptam cu toţii ca bunul meu prieten, preotul Mihail Militaru, să binecuvânteze masa (…) Atunci, Părintele Militaru, spre surprinderea tuturor, a rostit cu vocea sa gravă şi solemnă următoarele cuvinte: «Eu cred că se cuvine ca Părintele Ionuţ să binecuvânteze masa noastră!» Când a auzit propunerea părintelui, inconştient, sufletul meu a făcut ascultare, fără să ţină cont de starea trupului paralizat. Atunci, m-am ridicat firesc din căruciorul meu, direct în picioare, şi-am rostit rugăciunea într-o linişte mormântală. Apoi am binecuvântat masa, spre uimirea tuturor celor prezenţi. Era prima dată de la accident când reuşeam să mă ridic în picioare fără ajutor. Auzisem de vindecări miraculoase, dar acum trăiam o minune pe pielea mea.”
Irina NASTASIU