Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ organizează, în data de 5 mai 2018, între orele 10-14, la Casa Culturii Ion Creangă Tg. Neamț, faza regională a Concursului Național de Dans „Împreună pentru viitor”.
La acest concurs vor participa formații din județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Concursul are două secțiuni: Dans tradițional și Dans modern. Formațiile participante sunt alcătuite – în mod egal – din elevi voluntari şi elevi beneficiari – cu certificat de încadrare în grad de handicap.
^Activităţile din cadrul SNAC urmăresc să ofere oportunităţi şi şanse egale tuturor copiilor, beneficiarii direcţi fiind copii cu dizabilităţi, copii cu dificultăţi de învăţare şi adaptare şcolară şi socială, copii, tineri, adulţi din categorii vulnerabile şi beneficiari indirecţi fiind voluntarii, comunitatea, societatea^, a precizat inspectorul școlar Elena Preda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Concursul este iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi se adresează unităţilor de învăţământ care desfăşoară activităţi în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC).
Geanina NICORESCU