* Raul Papalicef are o avere de sute de mii de euro
Dosarul în care Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ, este cercetat pentru furt calificat, după ce a fost surprins de agenţii de pază de la un supermarket cu un produs neachitat, nu ajunsese ieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ. Fapta pentru care este cercetat s-a petrecut luni seara, când agenţii de pază i-au găsit asupra sa un produs în valoare de 70 de lei neachitat şi au chemat poliţia. În urma apelurilor noastre telefonice repetate şi a mesajelor transmise prin dispeceratul serviciului prin care îi solicitam o declaraţie vizavi de acest incident, ieri, după-amiază şeful Salvamont n-a vorbit de pe telefonul de serviciu şi a declarat faptul că a mers la supermarket şi a achitat cei 68 de lei, contravaloarea produsului.
“Personalul şi-a cerut scuze şi, în cele din urmă ne-am împăcat”, a spus Raul Papalicef. “A fost o situaţie pur întâmplătoare, mai ales că sunt foarte obosit în ultima vreme, am probleme de sănătate, chiar şi colegii mi-au spus că e bine să îmi fac nişte investigaţii. După acest incident, cred că o să le ascult sfatul şi o să merg la medic”, a mai spus Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
Dar, în situaţia în care va fi începută urmărirea penală împotriva sa, el va rămâne fără dreptul de a purta şi folosi armele. Potrivit noului cod penal, o dată cu începerea urmăririi penale sau la trimiterea în judecată a unei persoane cu funcţia lui şi posesor de permis armă i se anulează acest drept.
*70 de lei versus tablouri de patrimoniu şi arme de colecţie
De ce ar fi vrut un om ca Raul Papalicef să plece dintr-un magazin cu un produs neplătit este încă un mister ce va fi dezlegat în urma anchetei. Ieşeanul îndrăgostit de Muntele Ceahlău se dovedeşte a fi, însă, un om potent financiar, care, cel puţin după ultima declaraţie de avere publicată pe site-ul Salvamont Neamţ, figurează cu o avere frumuşică plină de roadele pasiunilor sale, în valoare de câte sute de mii de euro.
Raul Papalicef deţine, potrivit declaraţiei completate la 24 iunie (anul indescifrabil) o şalupă fabricată în 1994 pe care a cumpărat-o, dar nu este menţionată valoarea, şi este deţinător de permis internaţional de conducător ambarcaţiuni şi de permis navigaţie 6 mile marine (costier). Nu are nici un autoturism, în schimb are în proprietate tablouri de patrimoniu dobândite în 2003 şi arme de vânătoare şi de colecţie achiziţionate între 1990 şi 2012, toate valorând câteva zeci de mii de euro.
*Case şi terenuri pe Valea Muntelui
La capitolul bunuri imobile, şeful Salvamont deţine o treime dintr-o casă de vacanţă de 260 mp moştenită în 2003 şi o casă de locuit de 60 mp moştenită de la familie, în Iaşi. De asemenea, două terenuri intravilan (Pângăraţi, cumpărat în 2003 şi o treime din alt teren moştenit în comuna Ceahlău), precum şi alte cinci terenuri în extravilanul comunei Ceahlău şi Grinţieş cumpărate în 2007, 2008 şi 2009.
Raul Papalicef nu are plasamente sau active financiare, în schimb a creditat în nume personal două din firmele pe care le-a condus anterior cu suma totală de peste 121.000 lei.
Raul Papalicef nu are datorii sau ipoteci şi ultimul venit annual înregistrat ca şef al Salvamont Neamţ a fost de 24.143 lei, adică aproximativ 20 milioane lei vechi lunar.
*Licenţiat în managementul salvării montane
Situaţia în sine pare, din datele de până acum, cel puţin ciudată, având în vedere persoana suspectului. Raul Papalicef se identifică, în ultimii 20 de ani, cu muntele Ceahlău, cu activitatea de salvare montană, cu tot ce înseamnă o viaţă trăită la extrem. Dovadă stă şi portofoliul său profesional, care cuprinde un număr impresionant de atestate şi calificări în mai toate activităţile conexe salvării montane pe care le-a obţinut pe parcursul acestor ani. După ce a absolvit Facultatea de medicină “D. Cantemir” din Iaşi, Raul Papalicef a urmat Facultatea de management a Universităţii “Ghe. Zane” din Iaşi şi tot în 2008 a obţinut licenţa în managementul operaţiunilor de salvare montană. Raul Papalicef este atestat pentru scufundări la adâncime, nu doar pentru salvare montană, are licenţă de scafandru avansat şi experienţă internaţională după ce din 1996 a participat la numeroase congrese şi expediţii în rezervaţii naturale din lume, membru din 1999 în Comisia Terestră CISA-ICAR, un organism internaţional al salvamontiştilor.
Toate acestea la un loc schiţează portretul celui care din 1998, potrivit portofoliului profesional, conduce Salvamont Neamţ. Urmează că ancheta poliţiei să facă lumină şi în acest caz, unul din numeroasele prezentate în ultima vreme în paginile cotidianului, de la cel care a furat o eugenie şi a fost dat pe mâna poliţiei, până la cel care a sustras tot dintr-un supermarket pietrean bunuri de câteva zeci de lei, şi pentru care eforturile anchetatorilor sunt aceleaşi ca în cazul unor fapte cu prejudicii mai mari.
Cristina IORDACHE
LA BULAU CU HOTZU LA FEL O FI FACUT SI CU ALTE BUNURI DIN PROPRIETATEA PERS
Buna ziua tuturor cititorilor,
Referitor la evenimentele petrecute la magazinul Kaufland din P. Neamt luni dupa amiaza in care dl. Raul Papalicef a uitat sa plateasca
Salutare cetateni,
Splendid, uluitor , felicitari d-na ziariat pentru felul in care truditi sa ii refaceti imaginea nevinovatului domn Papalicef in esecul pe care l-a suferit in actiunea sa de a fura niste vitamine. Fapta in sine este prezentata vag si fugitiv,dar in schimb diplomele, medaliile si averea au eclipsat continutul articolului. Este de inteles de ce acest domn are nevoie de vitamine atata timp cat starea de sanatate nu este tocmai cea mai buna ,dar ar fi bine sa ii spuna un specialist in domeniu ca pentru tulburari psihice si de memorie nu vitaminele sunt solutia.
Pe langa averea fabuloasa ne este prezentat si faptul ca detine arme de colectie.Domnilor politisti s-a abrogat articolul 14 litera e) din legea 295/2004 si nu stim si noi ?
In caz contrar va rog sa verificati aceste aspecte ,ca poate mai are acest domn o tulburare de comportament si iese cu pustile la cumparaturi.