Şeful PSD Neamţ, mulţumit de primele reuzultate ale programului de guvernare: „Creştere economică de 5,8%”

„Avem încă o confirmare, de data aceasta din partea Institutului Naţional de Statistică, a faptului ca guvernarea PSD duce la evoluţia României”, a postat Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ, pe pagina sa de socializare.
„Datele furnizate de INS arată o creştere economică de 5,8 la sută în primul semestru din acest anm iar în ceea ce priveste trimestrul al doilea, față de aceeași perioadă din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 5,9%, pe seria brută.
Măsurile curajoase prevăzute de programul de guvernare încep să producă efecte asupra economiei şi, implicit, asupra nivelului de trai a românilor”, a adăugat şeful PSD.

Potrivit INS, Creșterea economică în România a fost cu aproape 6 procente în prima jumătate a a anului.

În ceea ce privește trimestrul al doilea, față de aceeași perioadă din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 5,9%, pe seria brută, comunică INS.
Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II 2017, comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a crescut cu 1,6%. Față de același trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 5,7%.
În semestrul I 2017, comparativ cu intervalul similar din 2016, PIB-ul a crescut cu 5,7%.
”Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul II 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul I 2017, publicată în comunicatul de presă nr. 171 din 7 iulie 2017. Astfel, rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 101,7% la 101,8%”, menționează un comunicat de presă al INS.

M.O.T.