Şefii Prefecturii Neamţ devin demnitari publici

Noul Cod Administrativ, asupra căruia planează numeroase contestaţii din zona politică, a intrat în dezbatere în special asupra numirilor de prefecţi şi directori de servicii descentralizate.

Chiar de la Neamţ vine una dintre cele mai vehemente contestaţii, din partea deputatului PNL Laurenţiu Leureanu, lansată la sfârşitul săptămânii trecute: Dacă va fi adoptat Codul administrativ, așa cum a fost elaborat de Sevil Shhaideh, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, voința politică va sugruma întreaga administrație locală: directorii direcțiilor deconcentrate din județe vor fi desemnați de partide, la fel și prefectul, articolul care prevede reabilitarea celor care au suferit condamnări penale reprezintă o dedicație indirectă pentru Liviu Dragnea, sunt introduse/menținute unele funcții și structuri complet inutile, precum colegiul prefectural, ministerul coordonator al procesului de descentralizare, delegatul sătesc sau oficiile prefecturale, slăbirea rigorilor de integritate pentru funcționarii publici, iar lista poate continua. Acestea sunt doar câteva prevederi absurde ale Codului administrativ care dovedesc o logică de notar din anii 1950 cuplată cu dorința de a-l mulțumi pe Liviu Dragnea„, a afirmat vicepreședintele PNL.

Replica Ministerului Dezvoltării a venit ieri. Aşa cum a fost trimisă redacţiei noastre, rezultă că „Funcţia prefectului şi subprefectului devine funcţie de demnitate publică, asimilate din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor cu funcțiile de secretar de stat, respectiv de subsecretar de stat.

Potrivit Strategiei privind dezvoltarea funcției publice 2016-2020, aprobată de Guvernul României prin HG nr. 525/2016, în contextul eforturilor României de îndeplinire a condiționalităților ex-ante impuse de Comisia Europeană, singurele funcții din administrația publică al căror statut juridic se modifică sunt cele mai sus menţionate”.

Aşadar, funcţiile de prefect si subprefect nu vor mai face parte din categoria înalților funcționari publici, urmând să aibă statut de funcții de demnitate publică cu rang de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat. 

Cât priveşte conducătorii serviciilor publice deconcentrate, a căror statut juridic, indiferent de culoarea politică a Guvernului care l-a aprobat, a fost la mâna Guvernului, respectiv ministerelor de resort, acesta rămâne neschimbat.

Continuă să aibă fie statut de funcționar public, fie statut de personal angajat cu contract individual de muncă. Facem precizarea că atât statutul de funcționar public, cât și cel de personal contractual nu pot fi obținute decât în urma câștigării unui concurs organizat cu respectarea regulilor de transparență și obiectivitate prevăzute de Statutul funcționarului public, respectiv de Codul muncii. Conducătorii serviciilor publice deconcentrate sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al conducerii ministerului de resort, respectiv al organului de specialitate al administraţiei publice centrale competente.

Numirea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă, după caz, ale conducătorilor serviciilor publice deconcentrate se comunică prefectului județului în care serviciul public deconcentrat este organizat sau are sediul ori prefectului municipiului București, după caz, în termen de 15 de zile de la intervenirea acestora”.

M.O.T.