Pietrenii iubitori artă sunt aşteptaţi astăzi, la Sala „Teatrul de Joacă”, la premiera piesei „Şefele” pregătită de Atelierul de teatru-lectură coordonat de Dan Iacob.
Protagonistele acestei partituri teatrale sunt Magda Gherghescu (Grete) Elena Ivan (Maria) şi Dorina Macovei (Erna).
Piesa „Şefele” este o adaptare a textului dramaturgului austriac Werner Schwab şi expune frământările sufleteşti ale unor personaje de o umanitate derizorie. Sub bagheta regizorală a lui Dan Iacob umorul este iscusit presărat şi aduce fâşii de lumină în obscuritatea vieţii celor trei personaje, iar spectatorul este invitat la reflecţie.
Dorindu-şi în perspectivă de a itinera piesa „Şefele” şi la alte biblioteci din judeţ şi chiar în şcoli, directorul Bibliotecii Judeţene, Adrian Alui Gheorghe, a afirmat: „„E surprinzător şi plăcut modul în care cele trei actriţe dau viaţă personajelor. Nu e nimic improvizat, se simte şi se vede plăcerea jocului. Vom încerca experimentul teatru-lectură şi cu actori tineri, pe un repertoriu variat”.
Mihaela RACOVANU