Şef de compartiment lovit în ochi la muncă

accident2982071001348065625-1402141052Miercuri, la o societate de prelucrarea lemnului din Tarcău a avut loc un accident de muncă în care a fost implicat şeful compartimentului mentenanţă.

Daniel M., în vârstă de 44 de ani, din Tarcău, efectua lucrări de reparaţii la un dispozitiv când, la un moment dat, s-a accidentat.

„Din comunicarea transmisă de societate reiese că angajatul, în timp ce efectua lucrări de reparaţii a unui dispozitiv dintr-o menghină, la montarea/demontarea dispozitivului, un arc metalic a sărit şi l-a lovit în ochi. Bărbatul este angajat ca şef compartiment mentenanţă şi are o vechime în ocupaţie de 25 de ani şi şase luni. Este un accident soldat cu incapacitate temporară de muncă şi prin urmare cercetarea revine comisiei desemnată în cadrul societăţii”, a declarat inginerul Virgil Lăpuşneanu, adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, pe probleme de securitate şi sănătate în muncă.

Bărbatul rănit a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Piatra Neamţ, unde medicii au stabilit că a suferit un traumatism ocular drept şi au decis să fie transferat la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Comisia de anchetă va trebui să stabilească exact împrejurările producerii accidentului şi responsabilii, iar concluzia şi măsurile vor fi comunicate ITM Neamţ.

Cristina IORDACHE