* Vom avea pâine bună pe masă, să vedem cum va fi cu mămăliga
Agricultorii au parte de vreme bună în timpul de secerişului. Cu excepţia câtova ploi scurte, de vară. Dar, una peste alta, şi-au văzut în linişte de treabă. Au lucrat cu spor şi cu bucurie în suflet, văzând cum curg grânele mari, aurii şi frumoase. Aşa au uitat de toate emoţiile pe care le-a dat vremea de la semănat şi până la secerat. Recoltele sunt mai mari decât spera toată lumea. Bunăoară, la nivelul judeţului, din cât s-a secerat până acum, a rezultat o producţie medie de grâu de 3500 kg/ha, faţă de 3000 cât se preconiza.
În cifre, campania secerişului de până acum se exprimă astfel. La grâu recoltatul s-a realizat pe aproape 30 la sută din suprafaţa ocupată cu această cultură. La orz s-a terminat treaba, producţia fiind cu 150 kg pe hectar mai mult decât se estimase. Producţii mai mari se anunţă a fi şi la orzoaica de toamnă şi de primăvară. La ovăz încă nu s-a intrat în lan. Rapiţa s-a strâns de pe aproape jumătate din suprafaţă, producţia medie realizată fiind de aproape 2700 kg/ha, faţă de vreo 2000 cât se preconizase. În paralel cu recoltatul, se lucrează intens la eliberarea terenurilor, pentru ca mecanizatorii să poată intra în brazdă.
„Pulsul” secerişuluui l-am luat de pe lanurile celui mai mare „grânar”al judeţului Neamţ, TCE 3 Brazi, împreună cu dr. ing. Radu Bălău, directorul executiv al societăţii.
* Grâul este de calitate foarte bună
„Suntem spre finalizarea secerişului grâului, mai avem de recoltat cam 150 de hectare . Producţia medie este pe undeva pe la 6400-6500 kg/ha. Grâul este de calitate foarte bună. Avem soiuri româneşti Glosa, Izvor şi Boema, cu o rezistenţă foarte bună la boli şi la iernare. Suntem pentru folosirea acestor seminţe, motiv pentru care vom extinde suprafeţele ocupate cu aceste soiuri. Asta pentru că fluctuaţiile climatice ne dau mari probleme, apar tot felul de boli. Anul acesta am făcut 4 tratamente la unele soiuri de grâu, mai cu seamă la cele din import. Avem soiul Discus, care ne-a dat o mare satisfacţie. De departe are indici de panifcaţie net superiori, dar nici producţia nu-i de neglijat, am obţinut cu acest soi o producţie de 7000 kg/ha. Ca om care lucrez de peste 20 de ani în agricultură, recomand folosirea soiurilor româneşti. Anul acesta vom cumpăra soiuri din categoria elită, de la Fundulea, institutul de cercetare care ne oferă soiuri rezistente la boli, la dăunători şi la iernare.
Am avut un an agricol cu multe dificultăţi. Din toamnă am avut probleme cu răsărirea grâului. Chiar dacă iernarea a fost bună, în primăvară, în perioada de creştere-dezvoltare, a apărut deficienţa precipitaţiilor. Drept consecinţă a apărut o creştere şi o dezvoltare neuniformă a plantelor. Mai târziu, cu excesul de precipitaţii din luna iunie, a apărut procesul de dezvolare a „fraţilor” care, la acel timp, nu mai erau doriţi. Ei consumă hrana din sol şi nici nu mai ajung la maturitate. Aşa că la recoltare ne-au dat de furcă, în sensul că au apărut boabe verzi. Dar, cu toate capriciile vremii, am obţinut producţii bune la grâu. Suntem mulţumiţi şi sperăm că treaba va fi bună şi în continuare, la recoltarea celorlalte culturi agricole. Suntem mulţumiţi de producţiile obţinute, într-o zonă neirigată”.
Pâine vom avea pe masă. Una de bună calitate. Vom vedea cum va fi cu mămăliga.
Tina CONDREA