* În România, mor anual 3000 de femei din cauza acestei boli
Medicii de familie, care fac parte din reţeaua de screening pentru cancerul de col uterin, respectiv două treimi din totalul celor 240 de doctori de profil din Neamţ, au primit adrese din partea spitalelor cu care au contract că progamul este din nou operaţional. Astfel, de la 1 februarie 2014, femeile pot beneficia, la fel ca anul trecut, de consultaţie, recoltarea probei pentru testul Papanicolau şi examinare fără să plătească nici un leu! În judeţul Neamţ, în primele 11 luni ale anului 2013 au fost depistate 69 de cazuri noi de cancer de col uterin, 29 de cazuri în mediul urban şi 40 în mediul rural, faţă de 68 de cazuri identificate în aceeaşi perioadă a anului 2012. La 30 septembrie 2013 erau rămase în evidenţe 1.130 de bolnave cu cancer de col uterin, majoritatea fiind din mediul urban.
Programul naţional de screening se aplică de câţiva ani, însă cu sincope, din cauza finanţării „în hopuri”. Iar anul a început, desigur, cu un nou „hop” şi poticnelile nu pot decât să dezorienteze pacienţii şi să-i facă să renunţe la drumurile „preventive”. Şi informarea greoaie a populaţiei cu risc este unul dintre factorii principali, în condiţiile în care multe femei ajung foarte rar la medicul de familie, doar când le „crapă măseaua”. De aceea, atunci când merg la cabinet pentru alte probleme decât cele legate de o problemă ginecologică, doctorul este dator să consilieze pacienta, să-i explice beneficiile acestui examen medical de depistare precoce a leziunilor precanceroase, când un tratament corect oferă şanse de vindecare. Dacă acceptă testarea, pacienta este trimisă la policlinica spitalului din Roman sau Piatra Neamţ pentru recoltarea probei în vederea examenului Papanicolau.
În România, neoplasmul de col uterin reprezintă a treia cauză de cancer la femei şi de asemenea, a treia cauză de deces prin cancer. Anual sunt diagnosticate în toată ţara 2000 de femei cu cancer de col uterin, de obicei în stadii avansate, şi 3000 mor prin cancer de col uterin. Studiile arată că testarea regulată o dată la 5 ani a populaţiei feminine de vârste 25-64 ani scade mortalitatea cu 30% în grupa de vârstă 25-39 ani şi cu 63% în grupa 40-54 ani şi 73% la vârste de peste 55 ani.
Geanina NICORESCU
Cu deosebita stima vreau sa va informez( am facut-o si pe site-ul m.s, dar fara raspuns!!!!!!)ca este adevarat , programul de screening -test PAP pentru cancerul de col uterin este in desfasurare si urmeaza sper noi teste(din luna iunie 2014)si datorita faptului ca legea permite implicarea sisitemului privat, s-au creat mari probleme de repartizare a acestor teste in defavoarea spitalelor de stat, care joaca un rol FOARTE IMPORTANT, aici lucrand practic toti medicii care efectueaza screening, dar din motive oculte, in special financiare, actioneaza in defavoarea spitalelor, favorizand alti furnizori. Fiind program national propun si sustin cu tarie ca acesta sa se desfasoare NUMAI LA SPITALELE DE STAT si sa se termine odata cu impilcarea sistemului privat, care aduce numai discordante si spitalele pierd din toate punctele de vedere, implicit o sursa de finanatare prin acest program. In speranta unui raspuns va multumesc!